5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCNA a sancţionat Realitatea TV: Emisia, suspendată pentru 10 minute

CNA a sancţionat Realitatea TV: Emisia, suspendată pentru 10 minute

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat sancţiunea cu şase voturi pentru din nouă, a declarat pentru Mediafax Radu Herjeu, unul dintre membrii CNA care nu au susţinut decizia luată.

Decizia a fost luată în baza paragrafului 2 din articolul 3 al Legii Audiovizualului nr 504/2002: „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”.

De asemenea s-au luat în considerare paragrafele 4 şi 5 din articolul 40 din Codul de reglementare al audiovizualului: „(4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea. (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”. A fost indicat şi punctul 1 al articolului 34 din acelaşi document, „orice persoană are dreptul la propria imagine”.

Au contat în decizia CNA şi subpunctele a şi b de la primul punct al articolului 64 din Cod, privind „a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii” şi „b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Rareş Bogdan a comentat pe Facebook: „Fără precedent, au decis suspendarea emisiei! Astăzi 15 ianuarie 2019 – Ora 10.15 – 13.00, Şedinţă CNA! Abuz fără precedent. Nu am crezut că voi trăi aşa ceva!”.

Potrivit jurnalistului, decizia vine ca urmare a emisiunii postului din timpul protestelor din vară: „Din cauza relatărilor din data de 10 august, noaptea de 10/11 august si perioada 11-15 august….. Se suspendă emisia RealitateaTv. Acum pentru 10 minute in ziua de 17 ianuarie. Incredibil. Nu îmi vine să cred! Am fost acuzaţi de incitare la violenţă şi dezinformare privind evenimentele din 10 august. Mi s-a spus că imaginea a ceea ce s-a întâmplat în 10 august a fost «viciată» de RealitateaTv şi in special de către mine şi invitaţii «Jocuri de Putere», Doru Mărieş, Oreste Theodorescu, Oana Stanciulescu, Grigore Cartianu. Nu îmi vine să cred, sunt pur şi simplu şocat! 6 dn 11 au votat pentru întreruperea Emisiei la propunerea lui Radu Călin Cristea. Pe lângă suspendarea emisiei ne-au dat şi o amendă de 15.000!”.

Directorul Realitatea TV, Edward Pastia, a reacţionat vehement cu privire la decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului.

”Suntem uluiţi de decizia CNA, este foarte greu să ne găsim cuvintele în asemenea situaţie. CNA ul instiga la cenzură, nu putem prezenta o realitate aşa cum o doreste CNA sau aşa cum doreşte PSD sau PSD prin CNA. Noi le prezentăm cum s-au întâmplat. Dacă cei de la CNA cred că alte posturi care până în 10 august au prezentat instigări la violenţă, acealea li se par în regulă şi sunt sancţionate cu 5-10 mii de lei, nouă să ni se închidă emisia. Să închizi un post de televiune fără să ai nicio dovadă, e incredibil ce se întâmplă la acest CNA, nu înţelegem de ce s-a ajuns în asemenea hal”, spune şeful Realitatea.

”Dacă ei cred că închiderea unui post le rezolvă problemele se înşală. Libertatea de exprimare în România nu mai e de actualitate, nu trebuie să dai dovadă de asta, trebuie să spui ce frumos e partidul, ce frumos e Dragnea şi că jandarmii îşi fac treaba. Să spunem ce vor ei. Atunci, să ne dea un decalog sau mai mult de 10, nişte lucruri pe care să le. Lipsa lor de respect faţă de valorile unui stat civilizat e şocantă”, a arătat Edward Pastia, la Realitatea TV.

 

Lider din opoziţie: E o reinstituire a cenzurii de tip comunist

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că suspendarea postului Realitatea Tv de către CNA „este o reinstituire a cenzurii de tip comunist şi o încălcare grosolană a Constituţiei şi a Legii”, cerând Consiliului să revină asupra deciziei luate.

„Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului de sancţionare a postului Realitatea TV cu suspendarea emisiei este una vădit politică din care reiese fără dubiu faptul că această deciziei are considerente politice. Această decizie, în spatele căreia se află coaliţia PSD-ALDE-UDMR, nu este altceva decât o continuare a intervenţiei brutale a Jandarmeriei din 10 august, de data aceasta împotriva organelor de presă neafiliate politic. Practic, este o reinstituire a cenzurii de tip comunist şi o încălcare grosolană a Constituţiei şi a Legii. Nu poţi să sancţionezi o televiziune pentru că reflectă adevărul şi pentru că apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor în faţa unui comportament abuziv al forţelor de ordine transformate în forţe de represiune”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, într-un comunicat de presă, remis MEDIAFAX.

În acest context, liderul PNL a solicitat CNA să revină asupra deciziei.

„Solicit CNA să revină asupra deciziei, de îndată, şi să anuleze acest precedent periculos pentru libertatea de exprimare din România!”, a conchis Ludovic Orban.

 

Eugen Tomac: CNA a dovedit astăzi că este o instituţie confiscată total de Liviu Dragnea

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a scris, marţi, pe Facebook, cu referire la suspendarea postului Realitatea TV, că CNA a dovedit în acest fel că „este o instituţie confiscată total de Liviu Dragnea”. Liderul PMP a adăugat că suspendarea postului reprezintă un atac la libertatea de exprimare.

„CNA a dovedit astăzi că este o instituţie confiscată total de Liviu Dragnea. Consider că suspendarea emisiei postului Realitatea TV reprezintă un atac inacceptabil la libertatea de exprimare!”, a scris, liderul PMP, Eugen Tomac, pe Facebook.

De asemenea, şi preşedintele PNL, Ludovic Orban a declarat că „decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului de sancţionare a postului Realitatea TV cu suspendarea emisiei este una vădit politică din care reiese fără dubiu faptul că această deciziei are considerente politice”

În acest context, liderul PNL a cerut CNA să revină asupra deciziei luate în legătură cu postul Realitatea TV.

Realitatea TV trebuie să-şi oprească emisia obişnuită pentru 10 minute, joi, între orele 19.00 şi 19.10, potrivit unei decizii luate marţi de CNA, care a sancţionat postul TV pentru modul în care a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat sancţiunea cu şase voturi pentru din nouă, a declarat pentru MEDIAFAX Radu Herjeu, unul dintre membrii CNA care nu au susţinut decizia luată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă