„Situația de la Spitalul din Suceava poate fi văzută ca aceea a unei nave surprinsă de o furtună catastrofală. Nava s-a lovit de stânci și a început să ia apă, se află în derivă, fără motoare, fără cârmă, fără căpitan, iar la posturi cu mai puțin de 10% dintre marinari. Peste toate acestea, la bordul navei se manifestă mocnit și un incendiu” – astfel descrie ministrul Apărării Naționale, generalul ( r ) Nicolae Ciucă, situația de la Spitalul Județean de Urgență din Suceava, la momentul în care aici a fost numit ca manager un medic militar.
Ministrul Nicolae Ciucă precizează că Spitalul Județean Suceava avea „mai puțin de 10 % din personalul medical apt de muncă” la momentul când a fost preluat de conducerea militară.