Fie că circulăm cu metroul sau cu mijloacele de transport în comun ale RATB, trebuie să ştim care ne sunt drepturile cuvenite din plata taxei de călătorie, precum şi cine asigură paza şi protecţia călătorului.
Potrivit regulamentului Regiei de Transport Autonom Bucureşti (RATB), paza este asigurată de Jandarmeria Municipiului Bucureşti, iar biletul se poate procura online, dar şi prin sms. În plus, controlorii nu au dreptul să îţi verifice conţinutul genţii, dar au voie să te legitimeze.
Totuşi, există multe alte chestiuni necunoscute pentru cei care circulă cu mijloacele de transport în comun ale RATB.
Astfel, călătorii au realizat un set de întrebări pentru RATB, pe care România liberă le-a centralizat şi le-a adresat Regiei.
RATB a dat răspunsuri despre drepturile călătorului, responsabilităţile echipei de control a RATB, dar şi despre preţul biletului.
Călătorii care plătesc bilet pot îi pot cere şoferului să dea jos un călător (care miroase, are comport indecent) ?
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde o atenţie deosebită traficului şi modului în care efectuează manevrele necesare derulării transportului de călători în condiţii de siguranţă. Datorită specificului activităţii, acesta nu poate soluţiona toate problemele ce apar în salonul vehiculului.
RATB a încheiat un Protocol de cooperare cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. În baza acestei cooperări, s-a pus la punct un sistem de transmitere de date între Dispeceratul RATB şi Jandarmeria Bucureşti, pentru a facilita intervenţia rapidă a jandarmilor, atunci când sunt semnalate fapte antisociale sau alte fenomene negative produse în mijloacele de transport public.
De asemenea, agenţii de control RATB sunt instruiţi ca, în anumite situaţii, să solicite sprijinul forţelor de ordine, la apelul de urgenţă 112.
Dacă te urci într-un vehicul al RATB dintr-o staţie unde nu există ghişeu de bilete, rişti amendă ?
Pentru călătoria cu vehiculele RATB, pe orice distanţă şi în orice interval orar, se achită contravaloarea călătoriei. În caz contrar, la momentul efectuării controlului, agenţii de control aplică sancţiunea conform prevederilor H.C.G.M.B. nr. 156/2001, cu modificări şi completări ulterioare.
Excepţie fac persoanele care beneficiază de gratuitate, conform actelor normative emise de Guvernul României sau a Hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Întrucât reţeaua de transport RATB cuprinde peste 2000 de staţii, RATB nu poate înfiinţa o unitate de vânzare în fiecare staţie.
Datorită implementării sistemului automat de taxare, titlurile de transport pot fi obţinute prin metode variate:
Cardul Activ nominal poate fi reîncărcat prin intermediul unei pagini de internet dedicate (http://online.ratb.ro) precum şi prin intermediul unui număr de 112 ATM-uri BCR.
Prin utilizarea celor 112 ATM-uri BCR poate fi efectuată şi reîncărcarea unui card Activ nenominal.
De asemenea, prin trimiterea unui sms la numărul 7456, disponibil în reţelele de telefonie mobile Orange, Vodafone, Cosmote şi RDS&RCS, se poate achita contravaloarea unui abonament de o zi, valabil pe liniile urbane.
Are voie controlorul să ceară buletinul şi să îţi ceară să îi arăţi conţinutul personal al genţii ?
În conformitate cu H.C.G.M.B nr. 156/2001 cu modificări şi completări ulterioare, călătorul este obligat să prezinte agentului constatator, la cererea acestuia, actul de identitate.
Agentul de control nu este împuternicit să ceară călătorului să îi prezinte conţinutul personal al genţii.
Are voie controlorul să te închidă în autobuz/tramvai ?(în cazul în care nu ai bilet) ?
Activitatea de control se desfăşoară în mijlocul de transport, unde se întocmeşte şi procesul-verbal de contravenţie sau se eliberează suprataxa de călătorie, după caz. Astfel, călătorul rămâne în vehicul până la încheierea procesului-verbal sau până la achitarea suprataxei.
Cine asigură siguranţa în vehiculele RATB ?
RATB a încheiat un Protocol de cooperare cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. În baza acestei cooperări, s-a pus la punct un sistem de transmitere de date între Dispeceratul RATB şi Jandarmeria Bucureşti, pentru a facilita intervenţia rapidă a jandarmilor, atunci când sunt semnalate fapte antisociale sau alte fenomene negative produse în mijloacele de transport public.
Ce înseamnă „te duc la secţie” şi ce se întâmplă la secţia de poliţie?
În conformitate cu normele reglementate prin H.C.G.M.B. nr. 156/2001 cu modificări şi completări ulterioare, în cazul în care contravenientul refuză să se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, ori la cele mai apropiate secţii de poliţie.
De ce nu se introduc mai multe maşini pe liniile aglomerate (ex.104,13,601, tramvaiele:11,45)?
Parcul de vehicule alocat fiecărei linii RATB este stabilit în urma analizelor de specialitate, precum şi în funcţie de cererea de transport.
Din cauza condiţiilor de trafic, apar dereglări în ritmicitatea liniilor, iar acest fapt duce la aglomerarea acestora, indiferent de numărul de vehicule existent.
În mod real, cum intervine poliţia (prin apel 112) într-o infracţiune care se produce într-un mijloc de transport al RATB?
RATB este operator de servicii de transport public. Procedurile operaţionale pe care le solicitaţi sunt concepute şi implementate de către poliţie.
Cu cât este subvenţionat biletul RATB ? Care este valoarea reală a unui bilet ? De ce nu este gratuit ?
Reprezentanţii RATB nu au putut răspunde la această întrebare. Potrivit RATB, preţul biletului este stabilit de Primăria Municipiului Bucureşti.