Blue Air a inaugurat primul serviciu low cost zilnic Londra - București

Ziua Națională a României a fost sărbătorită de compania aeriană Blue Air prin inaugurarea primul serviciu low cost zilnic între aeroporturile Heathrow, Londra, și Otopeni, București.

Share

Petronel Tudor 0 comentarii

Actualizat: 02.12.2020 - 13:12

Pe 1 decembrie, Blue Air a sărbătorit zborul inaugural al rutei București Otopeni (OTP) - Londra Heathrow (LHR) iar la aterizarea la destinație aeronava a fost întâmpinată de oficialii aeroportului Heathrow și de reporterii locali care au surprins prima aterizare a unei companii aeriene low-cost care operează ruta București-Londra.

Pasagerii Blue Air au exprimat un interes major pentru această rută, atât zborul de plecare către Londra, cât și cel de întoarcere către București fiind sold-out. Pentru a marca inaugurarea zborului Blue Air Otopeni-Heathrow care a avut loc de Ziua Națională, toți pasagerii au primit vouchere-cadou și suveniruri surpriză cu tematică românească.

Blue Air va avea curse luni și miercuri, cu plecare din Otopeni la 7.45 și sosire la Heathrow la ora locală 9.10 și de la Heathrow la 09.55, cu sosire în București la 15.05.

Marți, Joi și Vinei, cursele vor fi cu plecare din Otopeni la 15.50 și sosire la Heathrow la ora locală 17.15 și de la Heathrow la 18.00, cu sosire în București la 23.10.

Sâmbăta și duminica orarul curselor oferite de Blue Air este Otopeni (8.15) - Heathrow (09.40) și Heathrow (10.30) – Otopeni (15.40).

Comentarii