Medicii de familie au diagnosticat trei cazuri de gripă, unul la grupa de vârstă 15-49 ani şi două la grupa de vârstă 50-64 ani, însă niciunul dintre pacienţi nu a ajuns în spital.
În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, acestea au înregistrat o creştere cu aproximativ 20% faţă de săptămâna precedentă, fiind raportate 2.250 de îmbolnăviri, cu 24 de internări, din rândul celor spitalizaţi 17 fiind copii cu vârsta cuprinsă între câteva luni şi 14 ani.
Numărul cazurilor de pneumonie, a crescut, la rândul său, cu circa 10%, fiind puse 249 de astfel de diagnostice, cu 41 de internări.
Dintre pacienţii cu pneumonie care au necesitat spitalizare, 13 sunt bebeluşi cu vârsta de până la un an, iar alţi 10 sunt copii cu vârste între 2 şi 14 ani.
În perioada 14-20 ianuarie, nu a fost raportat niciun deces cauzat de viroze respiratorii.
DSP Bistriţa-Năsăud a dispus să se ia măsuri suplimentare în şcoli şi unităţile spitaliceşti, în vederea limitării cazurilor de îmbolnăvire, fiind realizate triaje zilnice în rândul elevilor, în timp ce în spitale a fost redus programul de vizitare a bolnavilor şi numărul vizitatorilor.
În plus, a fost solicitată suplimentarea dozelor de vaccin antigripal, care se vor administra la nivelul cabinetelor medicilor de familie, în funcţie de solicitări.