12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBărbat de 70 de ani din Suceava, înecat în Lacul Techirghiol

Bărbat de 70 de ani din Suceava, înecat în Lacul Techirghiol

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă după amiază, prin apel la 112, pentru găsirea unui bărbat, înecat in lacul Techirghiol, în vârstă de aproximativ 70 de ani.

“Pentru salvarea persoanei aflate în dificultate, la locul indicat au fost trimise de  urgenţă o ambarcaţiune de la Punctul de Salvare Acvatic Techirghiol şi un echipaj medical de prim răspuns SMURD. În sprijin a sosit şi un echipaj SAJ”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Bărbatul a fost găsit şi adus la mal. Pentru că era inconştient, cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a fost declarat decedat.

 

Cele mai citite

STB va avea sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii cu trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”

STB îi anunță pe călători că, sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii au trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”. Societatea...

Cât de des ar trebui să faci rotația anvelopelor?

Deoarece anvelopele se uzează diferit pe puntea față comparativ cu cele de pe puntea spate, acestea trebuie rotite periodic pentru a nu ajunge în...

Climate Change Summit Awards premiază tinerii și IMM-urile ce propun soluții practice la provocările climatice

Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, susține și premiază soluții inovatoare și transformatoare din Europa Centrală și de...
Ultima oră
Pe aceeași temă