Directorul executiv al Direcţiei Sanitar/Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, a declarat, pentru AGERPRES, că noul focar a fost descoperit într-o gospodărie din Felnac, în care existau patru porci.
Probele biologice analizate au confirmat boala la toate cele patru animale, care au fost sacrificate.
Conform autorităţilor, şase focare sunt în evoluţie în acest moment în judeţul Arad, două în gospodării din satul Sânpetru German, două la mistreţi de pe fondul de vânătoare al acestui sat, un focar într-o gospodărie din satul Zădăreni şi focarul confirmat în Felnac.
În total, 27 de porci domestici au fost ucişi de autorităţi, în timp ce vânătoarea mistreţilor de pe fondul de vânătoare din Sânpetru German continuă, până la eliminarea celor aproximativ 140 de animale sălbatice din zonă, care ar fi responsabile de răspândirea virusului, potrivit DSVSA.