Jean Valvis, Președintele și Directorul General AQUA Carpatica, a fost prezent săptămâna aceasta la Londra la o ceremonie grandioasă la Guildhall în cadrul căreia au fost anunțați câștigătorii The Grocer Gold Awards 2019, iar a cărui gazdă a fost Lord William Hague, fostul ministru de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și fostul lider al Partidului Conservator.
Premiile The Grocer Gold sunt cele mai prestigioase din industria FMCG din Marea Britanie și au marcat dinamismul sectorului alimentar în valoare de 200 de miliarde de lire sterline, cu un total de 28 de premii, care cuprind startup-uri și multinaționale uriașe, antreprenori și comercianți de proximitate, specialiști online și furnizori inovatori.
În cadrul acestui eveniment de o asemenea anvergură, Jean Valvis a fost invitat să acorde premiul Wholesaler of the Year, adjudecat anul acesta de către Dawood Pervez – Marketing Director la Bestway Wholesale. La înmânarea premiului, Jean Valvis – PDG AQUA Carpatica a declarat:
”Cu un accent din ce în ce mai ridicat pe un stil de viață sănătos și activ, industria alimentară britanică trece printr-o transformare semnificativă, redefinită de consumatorii preocupați de sănătate și starea de bine. Ca o companie orientată spre client, cu o misiune declarată de a schimba conversația la nivel mondial cu privire la apa potabilă, nitrați și sănătate, AQUA Carpatica este pe deplin aliniată la valorile Premiilor The Grocer Gold: inovație, pasiune și angajament. AQUA Carpatica este onorată să sprijine acțiunea Grocer de a identifica și de a celebra cele mai bune standarde din sectorul FMCG. Așteptăm cu nerăbdare în fiecare an acest eveniment iconic și sărbătorim cele mai importante realizări ale colegilor din industria FMCG, care pun nevoile consumatorilor în centrul afacerilor lor.
Ce spune selecția de apă despre businessul dumneavoastră? Hidratarea sănătoasă, una dintre preocupările în creștere ale consumatorilor în ultimul timp, devine un stil de viață, consumatorii caută un brand premium de apă, care își respectă promisiunile. AQUA Carpatica este un produs inovator cu un design unic și cu un conținut mineral excepțional.”
Foto: Jean Valvis și Dave Lewis CEO – Tesco
AQUA Carpatica a ajuns pentru prima dată în Marea Britanie în anul 2015 și și-a construit drumul pas cu pas de la Harrods la Whole Foods Market, Ocado, WHSmith și alte nume importante, având ca segment de piață consumatorii interesați de un stil de viață sănătos, aflați mereu în căutarea produselor de cea mai bună calitate.
AQUA Carpatica, produsul românesc care cucerește piețele străine.
Aprecierea din partea consumatorilor britanici a urmat imediat: Olive Magazine, o revistă lunară populară cu profil culinar din Marea Britanie a recunoscut AQUA Carpatica drept cea mai bună din categorie. Publicația a organizat un test al tuturor apelor naturale plate îmbuteliate de pe piață, iar premiul întâi a revenit AQUA Carpatica. Ambele grupuri implicate în testare au fost de acord că apa naturală minerală din munții Carpați, deși relativ nouă pe piața britanică, este superioară brandurilor deja consacrate: “Epitomul purității. Cu o prezentare clară, care potolește setea, dă energie, curată și revigorantă, delicată- câștigătorul detașat.” (Olive Magazine, 7 iunie, 2017)
Puritatea apei, calitățile deosebite, dar și proveniența ei au fascinat consumatorii britanici, iar AQUA Carpatica a devenit mai mult decât un brand de apă: ambasadorul României peste hotare. Aceasta este una dintre misiunile noastre, fiind pionieri în promovarea României ca patria apelor minerale, având în vedere că aceasta deține 60% din izvoarele de ape minerale din Europa.
AQUA Carpatica continuă să facă pași importanți atât în cucerirea segmentului de piață relevant, fiind practic singurul brand românesc care reprezintă țara la cele mai înalte standarde, nu numai în magazine românești, ci și în supermarketuri locale, cât și în a transforma prin acțiunile sale apa minerală într-un brand de ţară al României prin care să se promoveze la nivel internaţional, aşa cum fiecare ţară are propria tradiţie în ceea ce priveşte produsele sale emblematice:
„Rezervele de apă minerală calitativ superioară în Europa sunt aici, în Carpaţi. Dacă Scoţia este ţara whisky-ului, Franţa se vinde cu Bordeaux, Grecia vinde feta şi măsline, România are o putere foarte mare în ceea ce priveşte apele minerale şi noi considerăm că România are un avantaj intangibil în acest domeniu industrial. (…)” – Jean Valvis.
AQUA Carpatica și-a construit un vis îndrăzneț, acela de a se poziționa ca deschizătoare de drumuri, orientându-se către cucerirea întregii lumi, nu doar a pieței locale, astfel devenind un brand global. AQUA Carpatica este prezentă pe piețele externe și în țări precum: Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Italia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Israel, Arabia Saudită și Australia.