5 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiA murit la doar 16 ani încercând să apere o femeie care...

A murit la doar 16 ani încercând să apere o femeie care era agresată

Purtătorul de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Vlad Teodorescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că un tânăr a fost reținut sub acuzația de omor și lovire și alte violențe.

„Un tânăr de 16 ani a fost reținut. Astăzi ( marți n.r.) Urmează să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Teodorescu.

Surse judiciare au precizat că adolescentul a avut un conflict cu o femeie pe care a vrut să o agreseze, în noaptea de duminică spre luni, în zona unei clădiri dezafectate din orașul Brașov. Alți doi tineri au intervenit, însă agresorul l-a zgâriat pe unul dintre ei în zona ochilor, iar pe celălalt l-a înjunghiat de mai multe ori în piept, acesta din urmă murind.

Conflictul se pare că ar fi plecat de la un telefon.

Cele mai citite

Polițiștii din penitenciare amenință cu blocarea activităților în sistemul penitenciar la final de an

Sindicaliștii avertizează că refuzul muncii suplimentare din 31 decembrie este doar începutul unor ample forme de protest Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) a...

UNSR solicită guvernanților să restabilească drepturile pentru studenți și anunță un val de proteste

UNSR cere implementarea unor politici coerente, pe termen lung, care să trateze Educația ca pe un domeniu strategic și nu ca pe un simplu...

Fonseca, demis de AC Milan! Sergio Conceicao preia echipa înaintea Supercupei Italiei

Paulo Fonseca și-a încheiat mandatul la AC Milan după remiza din derby-ul cu AS Roma, scor 1-1. Conducerea clubului a decis să-l înlocuiască pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă