De ce suntem in plina instabilitate zilele astea, de ce ameninta unii cu dizolvarea Parlamentului (uitand ca e un Parlament legitim, ales pe noul sistem de vot si fara nici o suspiciune de frauda electorala, nu mai departe de acum un an!), tot asa cum altii amenintau acum un an cu suspendarea presedintelui (uitand ca fusese cvasiplebiscitat in acelasi an)? Vinovatul nu e altul decat Adrian Nastase si succesul lui de la reforma constitutionala din 2003, cand a reusit sa decupleze legislativele de prezidentiale. La vremea aceea nu a protestat nimeni. Vorba aceea: ani de zile cautasem o solutie sa eliberam legislativele de prezidentiale, unde votantul nostru rural stampila inevitabil pe dl Iliescu. Prima solutie la care s-a gandit Nastase a fost sa avem un presedinte ales de Parlament. Dar vezi ca asta nu ar fi trecut de referendum, pentru ca o buna parte din electoratul nostru e populist, ca orice electorat dintr-o tara saraca si fara experienta democratica.
Electoratul vrea presedinte ales direct, si guvern tehnocratic numit de presedinte, vrea ca legatura dintre conducator si mase sa nu fie intermediata, ci directa. De reprezentanti se lipseste, ca si de partide, parlament si alte asemenea. Cu alte cuvinte, un model de genul celui care a facut faima trista a democratiei latino-americane. Fiind si el un tehnocrat, Nastase a fost convins ca rezolva el chestia asta daca ne decupleaza alegerile si ca la legislative o sa discutam in sfarsit programe, accentul pe latura personalista ramanand la prezidentiale. Vezi sa nu! Ce a reusit modificarea lui este sa impinga la activare conflictul latent dintre presedinte si Parlament. Acum ia dimensiunile unui razboi civil, din care democratia are enorm de pierdut. Daca amintesc aceste imprejurari este pentru ca mereu si in mod repetat asemenea modificari ale institutiilor formale sunt prezentate la noi ca mari solutii, ele fiind doar o sursa de pierdere de timp si energie.
Nu sunt niciodata avizate de oameni competenti (desi eram contra reformei constitutionale prezentate ca panaceu la noi, am facut legaturile care trebuiau intre promotorii ei si doi constitutionalisti de rangul 1, care mai stiu si Romania bine: Dieter Grimm, membru in Curtea Constitutionala germana – si ani de zile in boardul NEC–, si Hans-Dieter Klingemann, de pe al carui manual invata politologie studentii de pretutindeni, inclusiv noi. Sa nu credeti ca li s-a trimis spre referat opera maretei noastre comisii, condusa de specialistul in deconstruirea lui Eminescu, Ion Stanomir, ca sa aflam o parere avizata despre argumentare). Ca daca ceream parerea unor experti de aceasta statura, se ducea dracului conceptul de nici o campanie electorala fara o gogoasa constitutionala.
Schema populista e simpla. stim din sondaje ce vrea boborul, luam orice e popular, indiferent ca ar merge sau nu, si vindem inapoi la fraieri, ca daca nu prostesti prostimea esti mai prost ca ea. Lasa-i sa creada ca votul uninominal a rezolvat undeva, oricand problema coruptiei politice (nu avem nici un caz). La Parlamentul unicameral nu merita sa mai discutam, promotorii nici nu sunt in stare sa ne spuna ce problema vor rezolva cu asta (pentru "economie" era destul sa le reducem numarul sau sa taiem din aparatul de peste o mie de oameni), dar eu pot sa va spun imediat ce probleme vor crea. Ultima "reforma" merge exact in sens invers liniei contemporane, in care ne straduim sa introducem cat mai multe controale pe orizontala ale formularii legislative si guvernarii, asta fiind, conform unei faimoase lucrari de Guillemo O’Donnell, ceea ce le lipseste noilor democratii, care nu au reusit sa dezvolte aceste mecanisme in evolutia lor istorica, iar controlul pe verticala (alegerile) nu e suficient.
Prostii se fac si intre alegeri. Regimul Constantinescu a schimbat legea ca ministrul Justitiei sa-l dea afara pe procurorul general, si nu seful statului, chestie de care a profitat imediat guvernul Nastase intors la putere. Diversi parlamentari, dintre cei care zilele astea trec la Oprescu (incep sa cred ca trebuia inventat, ca altfel PSD nu reusea in veci sa scape de alde Nicolicea), scot mereu din buzunar cate un proiect nou cu cine ar trebui sa numeasca pe procurorul general anticoruptie, asta, in momentul in care, in sfarsit, aceasta institutie merge, deci e de bun-simt sa nu o atingem cu vreo "imbunatatire". Monica Macovei, de teama ca reforma nu va merge suficient de repede pentru succesul integrarii, a facut si ea o eroare, facand mandatul de procuror general de doar trei ani, ca dupa sa il poata schimba daca e ineficient.
Dupa trei ani ea nu mai era acolo si am ramas cu aceste mandate neverosimil de scurte, cand practica buna este ca oricine din institutiile de control sa nu aiba mandatul circumscris unuia politic, ci suprapus, si mai lung. De fapt, fiecare face asemenea modificari ca sa isi rezolve pe moment o problema si pe urma noi ramanem cu respectiva modificare inutila, ba chiar daunatoare, pe cap. In raportul Carnegie despre promovarea statului de drept, Romania e citata cu un singur lucru, cu plangerile investitorilor din pricina acestei frenezii institutionale: oamenii au spus ca pot trai cu legi proaste, dar nu pot trai cu legi pe care mereu unii sau altii incearca sa le dreaga.
Ce e asa de greu de inteles? Modificarea unei institutii formale nu aduce dupa sine si automat modificarea mentalitatilor. Diviziunea suveranitatii dintre Parlament si seful statului este temelia Bill of Rights, actul fondator al democratiei britanice moderne. Nu e nimic in neregula, singura alternativa democratica este suveranitatea integral la Parlament. Conflictul de la noi nu provine din desenul institutional, ci din faptul electoral al existentei a doua partide la fel de puternice, dintre care unul a preluat trecutul stangii, iar altul pe cel al dreptei (altfel, distanta ideologica dintre ele fiind mica). Fara invatarea unui comportament de cooperare, nu avem vreo solutie institutionala care sa creeze consens ca un Kalasnikov, prin mitralierea adversarului.
Fara un control critic al votantilor pe fiecare persoana, la alegerile parlamentare si prezidentiale, dar si intre ele, care insa presupune activitate civica serioasa, implicare, riscuri, dusmani, si nici o urma de partizanat, nu exista vreo solutie aplicata odata ca purgativ la toata clasa politica care s-o curete de rele. Sau ideea ca poti reforma magistratura fara a avea minimum jumatate plus unu din magistrati mobilizati pentru o schimbare (si alegand un CSM cu aceasta agenda) e o utopie.
Imi dau seama ca nu devii prea popular daca sustii, contra curentului, ca solutia unei probleme e complicata si ia timp si investitie personala, cand toti am prefera sa se faca pe loc si de catre altii. Dar recidivez. Am fost contra curentului la toate reformele astea, contra unor oameni care isi faceau doar agenda personala si adesea neavand timp sa explic multor naivi care le sustineau din buna intentie.
Cum de fiecare data am avut, din pacate, dreptate, avertizez si acum: solutiile sunt in alta parte, aici exista doar diversiune si noi surse de instabilitate de care ne putem lipsi.
