În comuna Baia de Fier, din județul Gorj, se află una dintre puținele culturi de mentă olandeză din județ, înființată de Cristian Cojocaru, în vârstă de 35 de ani.
Acesta a muncit și a trăit mulți ani în străinătate. El a terminat liceul în orașul Târgu Cărbunești, iar după puțin timp a plecat peste granițe. El și-a continuat studiile în Anglia și a absolvit Colegiului „ICON College of Technology and Management” din Londra. „După absolvirea liceului, am lucrat ca și conducător auto în România, iar în august 2013 am ajuns în Londra, unde am lucrat în construcții și de asemenea la o firmă care se ocupa cu întreținerea stațiilor de metrou din toată Londra“, precizat tânărul antreprenor.
Acesta reușise să-și cumpere o casă în Londra, dar dorul de casă a fost mai puternic și l-a determinat să se întoarcă acasă. „Dorul de casă și familie ne-a făcut să ne întoarcem în România. Datorită familiei și prietenilor, ne-am achiziționat o casă cu o grădină decentă în comuna Baia de Fier. Asta se întâmpla cam acum trei ani. Lucrurile au mers așa cum trebuie. Soția s-a ocupat de creșterea copilului, iar eu am început să lucrez în construcții“, povestește Cristian. Fetița acestuia are vârsta de trei ani și trăiește într-un mediu curat și sănătos.
A înființat cultura de mentă olandeză la sugestia unui producător de siropuri
Cristian Cojocaru l-a întâlnit pe Andrei Cornea, un antreprenor de succes din comuna Polovragi, care produce siropuri naturale sub sigla „Din Edenׅ.
Mi-a oferit șansa să mă alătur echipei. Andrei este un om cu totul deosebit și ajută foarte mult comunitatea, în special pe micii producători locali. Mi-a sugerat să fac ceva cu un teren pe care îl deținem
a relatat Cristian.
La sugestia lui Andrei Cornea, tânărul a investit într-un soi de mentă recunoscut pentru aroma sa intensă și proprietățile benefice pentru sănătate, folosit cu succes în băuturi, limonade, ceaiuri și diverse preparate culinare.
„Menta olandez este unul din cele mai aromate soiuri de mentă din lume. O vindem proaspătă sau uscată. Este ideală pentru prepararea ceaiurilor, băuturilor, a limonadelor, în diferite cocktailuri sau ca ingredient în diferite produse. Livrăm personal în zonă sau prin curier”, a precizat Cristian Cojocaru.
Sirop produs din menta olandeză
Unul dintre sortimentele de siropuri produs de către partenerul său este chiar din menta din plantația lui Cristian. „«Din Eden» produc cele mai bune siropuri, iar unul dintre ele este siropul de mentă, care are la bază această plantă benefică. În mare parte, am început această cultură de mentă la sugestia lui; am fost puțin sceptic la început. Deținând o grădină măricică și un pământ umed, înconjurat de izvoare am decis să încerc cu o mică plantație cu această plantă iubitoare de apă“, a povestit tânărul antreprenor.
Din cauza vremii imprevizibile, acesta a început cu o mică suprafață pe care dorește să o extindă. „Prima recoltă a fost neașteptat de productivă, ceea ce m-a motivat. Pentru dezvoltarea culturii de mentă, s-a folosit îngrășământ natural produs în grădina casei, apă și multă atenție. Vreau să mulțumesc familiei care m-a ajutat cu pregătirea terenului și plantarea mentei și nu în ultimul rând, bunului meu prieten Andrei Cornea“, a precizat Cristian. Acesta a spus că există cerere pentru acest produs, dar că românii nu sunt, încă, obișnuiți cu sucurile pe bază de mentă, deși conține o serie de substanțe benefice pentru sănătate.
Seceta afectat producția
Seceta a afectat producția de mentă olandeză, astfel că producția de la cea de-a doua recoltă s-a înjumătățit: „Seceta m-a afectat. Menta nu s-a dezvoltat așa cum ar trebuie. Producția nu mai este așa de mare. S-a înjumătățit față de prima recoltă.
Avem un sistem de irigații prin picătura, deoarece avem o fântână și izvoare, dar vremea este un factor important. Pot să fie mai multe recolte într-un an, dar depinde de vreme“, a mai adăugat Cristian.
Plantația de mentă olandeză se află în Baia de Fier, o zonă foarte dezvoltată din punct de vedere turistic, deoarece aici există Peștera Muierii, prima din țară care a fost electrificată, dar și foarte multe trasee montane, de Via Ferrata, astfel că mulți dintre cei care folosesc menta olandeză sunt unități turistice din Baia de Fier.