Pedeapsa capitala – UE vs. Polonia

Zilele acestea, UE s-a aratat vadit socata de recenta solicitare a presedintelui polonez, Lech Kaczynski, legata de reintroducerea pedepsei capitale. Potrivit presedintelui polonez, Conventia Europeana pentru Drepturile Omului ar trebui modificata astfel incat sa ofere guvernelor nationale posibilitatea reintroducerii pedepsei cu moartea. „Polonia doreste o dezbatere asupra protocolului aditional 6 al Conventiei, care interzice pedeapsa capitala”, a explicat consilierul prezidential Gosiewski. Anterior, seful statului declarase la postul public de radio ca, personal, este un adept al pedepsei cu moartea. Kaczynski a spus ca va milita, de-acum, in cadrul UE pentru reintroducerea pedepsei capitale, dat fiind ca „acele tari care au abolit-o avantajeaza de fapt criminalul, si nu victima – viata faptasului fiind crutata, in timp ce victima a platit tocmai acest pret”. Atat Comisia Europeana, cat si Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) au ripostat transant: „Pedeapsa capitala contravine atat normelor de drept ale UE, cat si valorilor europene”, a declarat un purtator de cuvant al CE. Presedintele APCE, Rene van der Linden, i s-a adresat in scris presedintelui polonez, caruia i-a solicitat sa renunte de urgenta la dezbaterea in cauza, pentru ca masura punitiva preconizata „contravine fatis obligatiilor asumate de Polonia prin semnarea Conventiei”. Presedintele APCE a mai semnalizat, indirect, ca reintroducerea pedepsei cu moartea ar conduce la excluderea Poloniei din cadrul organizatiei. In vederea aderarii la UE, Polonia a abrogat in 1997 pedeapsa capitala, iar ultima executie avusese oricum loc cu ani buni in urma, in 1988. Totusi, in prezent, mai multe partide guvernamentale – Liga Familiilor Poloneze si Partidul populist Samoobrona – solicita de zor revizuirea legislatiei poloneze si, implicit, a celei europene. Este insa total improbabil ca vreo alta tara membra a UE sa subscrie unei astfel de propuneri.
Diversitatea caracteristica realitatii europene a reprezentat, pe tot parcursul existentei UE, unul dintre marile ei atuuri. Prezenta criza intercomunitara semnalizeaza, de fapt, ca ciocnirile interculturale au toate sansele sa devina din ce in ce mai frecvente. Pana acum, ne obisnuiseram cu diferente ale programelor de guvernare: traditionalism vs. modernism, pro-americanism vs. anti-americanism, euroscepticism vs. eurofilie. In cazul Poloniei, UE s-a trezit, pentru prima oara, confruntata cu alte valori si loialitati – depasite, spun unii, traditionale, spun altii.
A fi altfel decat ceilalti nu este nici ilegitim si nici periculos. Este dreptul Poloniei de a tine la sistemul ei de valori. Dar viziuni minoritare extreme impuse cu de-a sila majoritatii de alta parere conduc, de regula, la ciocniri. Iar ciocnirile culturale intereuropene sunt ultimul lucru care ne lipseste acum, intr-un moment de criza internationala si interconfesionala.