Pentru prima dată, Belarus ar fi utilizat forțele aeriene pentru a doborî o dronă kamikaze lansată de Rusia, care ar fi pătruns în spațiul aerian belarus, potrivit publicației Ukrainskaia Pravda, citând surse de la proiectul de monitorizare Belaruski Gaiun.
Conform analiștilor, în noaptea de 29 august, în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, o dronă Shahed a intrat pe teritoriul Belarusului, în zona districtului Ielsk.
Datele de monitorizare indică faptul că, după ce drona a pătruns în spațiul aerian belarus, un avion de vânătoare al forțelor aeriene din Belarus a urmărit-o timp de aproximativ 20 de minute.
În jurul orei 03:55, în districtul Ielsk din regiunea Gomel, au fost raportate două explozii puternice și o lumină intensă pe cer.
„Acesta ar putea fi primul caz documentat în care un avion de vânătoare al forțelor aeriene belaruse a încercat să doboare o dronă kamikaze rusească Shahed,” menționează Belaruski Gaiun.
Rusia a atacat din nou cu drone teritoriul ucrainean
În noaptea de miercuri spre joi, Rusia a lansat un nou atac aerian masiv asupra Ucrainei.
Apărarea aeriană ucraineană a reușit să distrugă 60 de drone kamikaze și două rachete ghidate din totalul de 79 de ținte aeriene utilizate de Rusia.