14.3 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSocialEducațieSesiunea de toamnă a bacalaureatului continuă cu proba la matematică sau istorie

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului continuă cu proba la matematică sau istorie

Circa 15% dintre candidații înscriși, nu s-au prezentat ieri la proba de limba și literatura română

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început, ieri, cu proba la limba și literatura română, unde prezența a fost de 84,7%, anunță Ministerul Educației. Instituția mai precizează că au fost prezenţi 14.853 de candidaţi, din totalul celor 17.541, înscrişi pentru susţinerea acestei probe de examen.
Nu s-au prezentat 2.663 de candidaţi, iar 25 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Marţi este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil, matematică sau istorie), iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă va fi joi, la limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), va avea loc lunea viitoare, până la ora 12,00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi în centrele de examen).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, în format standard sau electronic. În acest sens, candidaţii completează și o declaraţie-tip, prin care îşi exprimă acordul legat de faptul că nota acordată, în urma soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială (prin creştere sau descreştere).

Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Accident cu două persoane decedate după ce o autoutilitară s-a răsturnat

Două persoane au murit şi trei au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident produs pe DN 13B, între localităţile Praid...

Analiștii CFA România prognozează o inflație de 4,95% și un curs de 5,0735 lei/euro pentru august 2025

Conform sondajului realizat de CFA România în luna august, analiștii financiari estimează o rată a inflației de 4,95% pentru următoarele 12 luni, până în...

Piața RCA a crescut cu 3% în primele șase luni din 2024, însă liderii înregistrează încetiniri

Piața RCA a continuat să crească ușor în prima jumătate a anului 2024, înregistrând un avans de 3% în volumul de prime brute subscrise,...
Ultima oră
Pe aceeași temă