Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale, a anunţat, luni, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
„Întrucât am identificat în spaţiul public informaţia conform căreia un pompier român din modulul naţional de stins incendii, prepoziţionat în Grecia, ar fi suferit arsuri de gradul II în timpul unei misiuni de stingere, facem precizarea că această situaţie nu se confirmă. Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că pe timpul intervenţiei, din cauza unei rafale de vânt, unul dintre colegii noştri a suferit răni superficiale la nivelul feţei, însă nu a necesitat investigaţii amănunţite sau tratament de specialitate”, se arată într-o informare transmisă de IGSU.
Starea pompierului este bună acum și continuă misiunea de luptă cu flăcările în Kapandriti
Conform aceleiaşi surse, starea subofiţerului este una bună. El intervine în continuare, alături de camarazii săi, la misiunea de stingere derulată sub coordonarea omologilor eleni, în localitatea Kapandriti.
„Deşi condiţiile de intervenţie sunt extrem de dificile, din cauza temperaturilor ridicate, a fumului dens şi a vântului, niciunul dintre salvatorii români nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, precizează IGSU.
Pompierii români intervin la Kapandriti cu toate mijloacele tehnice alocate acestei misiuni: trei maşini de stingere incendii de pădure, o maşină de stingere de mare capacitate şi o cisternă de 30.000 de litri.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!