Noul Statut al Elevului a fost aprobat și va fi publicat în Monitorul Oficial
„Sala de detenție” este introdusă oficial în școlile din România, prin noul Statut al Elevului, care va intra în vigoare din septembrie. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele, anunță Ministerul Educației, citat de edupedu.ro.
„Sală de detenție”
„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu. În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui. Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră, elevul nu primește absent. Fiecare școală va include în regulamentul propriu, modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente”, anunță într-o postare Ministerul Educației.
Cadrele didactice pot decide să dea elevilor care deranjează orele, „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru”. Ministerul Educației precizează că nu se numește „sală de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”.
O întreagă dezbatere publică a avut loc, după semnalarea noutății de către Edupedu.ro, legată de așa-numitele „săli de detenție”. Mai multe asociații ale elevilor au criticat măsura și au cerut eliminarea acesteia, susținând că „sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală”.
În același timp, președinta Consiliului Național al Elevilor, Bianca Ivan, a susținut prevederea, afirmând că soluția vine ca „o formă sau alta de a scăpa de situațiile în care anumiți elevi deranjează ora de curs, profesorul îi dă afară cu absență, iar ei părăsesc incinta școlii. Nimeni nu «câștigă» aici”.
Fără telefoane mobile
O altă prevedere din Statut este aceea că telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor, „cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic”. Nerespectarea interdicției cu privire la telefoane ”poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ”.
Statutul mai menționează că aceste prevederi nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească.
Notă la purtare după fiecare modul de curs
Elevii vor primi la sfârșitul fiecărui modul o notă la purtare, prin care se evaluează comportamentul elevului și respectarea regulamentului școlii. Media de la finalul anului școlar se diminuează cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate, în anul școlar, în loc de 40 de absențe. Este interzisă folosirea absenței ca mijloc de coerciție, anunță Ministerul Educației.
Burse suspendate și exmatricularea
Potrivit Noului Statut al Elevului, din motive disciplinare, bursele pot fi retrase temporar sau pe toată durata anului școlar, iar exmatricularea va avea etape și condiții, potrivit sancțiunilor actualizate din Statut, conform Legii 198/2023:
- observație individuală/mustrare scrisă;
- retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
- mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
- suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
- preavizul de exmatriculare;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
- la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct.
Elevii sancționați cu suspendare, preaviz de exmatriculare sau exmatriculare cu drept de reînscriere, beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.
A fost menținut dreptul elevilor de a contesta sancțiunile. În situația în care, ca urmare a soluționării contestației care a fost însoțită și de scăderea notei la purtare, sancțiunea este modificată sau anulată, se poate modifica, respectiv anula și decizia de scădere a notei la purtare.“
Ministerul Educației a transmis că Statutul Elevului 2024 și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial.