Este o formă a „Educaţiei bazată pe abstinenţa până la căsătorie” („Abstinence sex education”) sau, măcar, până după depăşirea perioadei tulburi a adolescenţei, legată de permanente şi decisive transformări nu numai ale trupului, ci şi ale creierului şi personalităţii, formulă introdusă în unele unităţi din sistemul şcolar american.
Este şi formula pe care o au în minte, probabil, mulţi dintre cei care se declară astăzi de acord cu introducerea în sistemul de educaţie, de la nivelul preşcolar, a educaţiei sexuale. Mai corect, a noii educaţii sexuale, cea a cărei introducere în educaţia publică, de la nivelul grădiniţei, ne este cerută imperativ de către organisme internaţionale (ONU, UE), ong-uri şi militanţi neo-marxişti. Adică, aşa-zisa „Educaţie sexuală atotcuprinzătoare” („Comprehenssive sex education”).
Din păcate, majoritatea celor care se declară de acord cu formula „atotcuprinzătoare” habar nu au ce conţine şi implică ea; nu îi cunosc scopul şi fondatorul. Pentru că, dacă le-ar şti, ar avea, cu siguranţă, cel puţin o parte dintre ei, o altă părere.
Tema nu e cunoscută şi pentru că presa de la noi, ca mai peste tot, refuză să o prezinte, refuză să o pună într-o dezbatere publică, susţinând deschis (după cum îi este afilierea ideologică neo-marxistă) teza necesităţii ei imperioase. A existat şi o excepţie recentă: Croaţia, unde, ca urmare a prezentării la televiziune a unor filme despre Alfred Kinsey şi lucrările sale, a urmat o largă dezbatere publică şi, în final, interzicerea introducerii în şcoală a educaţiei sexuale de către Curtea Supremă. Voi reveni asupra acestei situaţii într-un alt episod.
Pentru a remedia această lacună extrem de importantă şi periculoasă, voi încerca pe parcursul mai multor episoade să vă prezint educaţia sexuală marxistă în toată „nuditatea” ei. Voi viza trei elemente: baza „ştiinţifică”, efectele şi susţinătorii.
Un zoolog sexual descins direct din iad
Alfred Kinsey (la link-ul acesta găsiţi în română multe materiale despre acest personaj, despre educaţia sexuală, pedofilie, transexualitate, transgenderism şi ofensiva din România), cunoscut ca Dr. Alfred Kinsey, cel care a pus bazele libertinajului ca normalitate, consfinţit prin legislaţii şi îmbrăţişat de progresiştii din lumea întreagă, a fost un zoolog specializat în entomologie, mai precis în studiul viespilor.
Ca urmare a fondurilor primite de la Fundaţia Rockefeller (!), începând din 1941, a început studiul sexualităţii umane şi a fondat la Indiana University, în 1947, Institutul pentru cercetări sexuale, care a fost asociat cu educaţia sexuală progresistă, opusă moralităţii sexuale tradiţionale, şi eliberarea din conceptele fixe ale „normalului” atunci când avem de-a face cu sexualitatea umană. Institutul Kinsey are ceea ce mulţi consideră a fi cea mai mare colecţie de pornografie, artă explicit sexuală şi de diverse obiecte sexuale. Ceea ce institutul nu prezintă sunt link-urile către date adunate de la agresorii de copii şi infractorii sexuali. (Albert Mohler – „Kinsey as He Really Was – What You Won’t See in the Movie”)
Fondurile au fost oferite cu generozitate de Fundația Rockefeller, cea care a susținut desfășurarea pe scară largă a sondajelor, precum și restul activității ”științifice” a lui Kinsey, inclusiv institutul de cercetare care îi poartă numele și care funcționează și azi. (Elena Dulgheru – „Alfred Kinsey, proxenet sau apostol?”)
Zoologul, care, până în 1938, colectase şi studiase viespi, publică în 1948 şi în 1953 două rapoarte cu rezultatele aşa-ziselor cercetări privind sexualitatea umană ale căror concluzii au şocat şi apoi au schimbat America şi întreaga lume: „Comportamentul sexual al bărbatului” şi „Comportamentul sexual al femeii”.
Kinsey pretindea că „descoperise”, după cercetări asupra a peste 17.000 de subiecţi, că: 95% din populaţia SUA are relaţii sexuale premaritale, extramaritale homosexuale, pedofile şi cu animale; 50% dintre bărbaţii căsătoriţi au relaţii în afara căsniciei; 70% dintre bărbaţi se culcă cu prostituate; 10% dintre bărbaţi sunt exclusiv homosexuali cel puţin 3 ani între 16 şi 55 de ani şi 4% sunt exclusiv homosexuali întreaga viaţă; 37% au avut relaţii homosexuale până la orgasm cel puţin o dată; circa 10% dintre bărbaţi (şi 3,6% dintre femei), iar în apropierea fermelor 40-50% practică zoofilia; femeile sunt fie reprimate sexual (în căsătorie), fie depravate; între 2 și 6% dintre femeile nemăritate sunt exclusiv lesbiene între 20 şi 35 de ani. Şi, cel mai important, că omul are comportament sexual de la naştere şi că toate perversiunile sexuale sunt cuprinse în normalitatea biologică. Deci nu trebuie să fie condamnate relaţiile sexuale de niciun fel şi actele de violenţă sexuală, nici chiar cele asupra copiilor.
Cum materialul aflat la dispoziţie este foarte bogat, voi reduce la minim comentariile personale în favoarea unor citate din lucrări, studii, articole care vorbesc despre AK şi „opera sa ştiinţifică”. Un film cuprinzător despre acest personaj şi activităţile sale este „Sindromul Kinsey“.
Educatorii sexuali pornografi, experţii legali, universitarii şi, mai deranjant, grupurile pedofile cum este NAMBLA, care avansează „intimitatea inter-generaţională”, folosesc lucrările lui Kinsey pentru a-şi justifica agendele şi a da cauzelor lor credibilitate ştiinţifică.
Cei mai mulţi dintre oameni habar nu au cine a fost Alfred Kinsey şi cum fost realizată în realitate aşa-numita sa cercetare. Eu însumi am auzit de AK în primul an de studiu al istoriei la universitate, unde profesorul meu a anunţat că „nu există niciun fel de revoluţie sexuală” pentru că Rapoartele lui Kinsey au demonstrat că oamenii au fost angrenaţi tot timpul în tot felul de comportamente sexuale ciudate şi infracţionale. (Jonathon van Maren – „Alfred Kinsey a fost un pervers şi un criminal”)
Alfred Kinsey a avut probleme mintale în cel mai adevărat sens al cuvântului. […] a avut plăcere să-și insereze obiecte străine – paie, pompe de desfundat țevile, pixuri și periuțe de dinți – în penis. A intrat în cadă și și-a decupat pielea de pe prepuț cu un briceag. S-a suspendat în aer cu o frânghie în jurul scrotului.
„Masochist” este puțin spus. Patologia lui Kinsey a mers dincolo de urmărirea durerii și a umilinței – biografia sa descrie un bărbat consumat de o obsesie periculoasă, debilitantă și grotescă vizavi de sex. Omul era un sclav – al apetitului său nesățios și al nevoilor sale autodistructive, de care era dependent. Cu trecerea anilor, în ciuda succesului său profesional și al faimei internaționale, brutalitatea sa autoprovocată doar a crescut: aproape de sfârșitul vieții sale, Kinsey a ajuns în spital, după ce și-a traumatizat organele genitale, ceea ce i-a luat luni de zile de recuperare.
– El a înființat o sală-studio de înregistrare în mansarda sa pentru a filma relațiile sexuale dintre el și soția sa și dintre membrii „cercului său interior” – membri ai personalului, studenți în anii terminali și soțiile lor.
– Interesul său primordial era pentru comportamentul masculin sado-masochist, pentru care „străinii din afară” erau invitați să participe la filmările sale din mansardă.
– Era un exhibiționist sexual: „Adesea Kinsey nu pierdea ocazia de a-și arăta organele genitale și de a demonstra tehnicile sale variate de masturbare membrilor personalului”.
– Kinsey era total în favoarea contactului sexual dintre adulți și copii – ceea ce ne face să ne gândim la molestarea copiilor – și îi considera pe adulții care se angajau în astfel de acte „mult bârfiți”. (Miriam Grossman – „Ce anume îl învățați pe copilul meu?”)
Ceea ce a devenit clar în anii de după publicarea rapoartelor lui Kinsey este că acesta nu aduna informaţia numai din experienţele sexuale ale altor oameni, ci se angaja şi el în practici sexuale variate cu diverşi membri ai echipei de cercetare. În locul unei atmosfere serioase, pe care cei mai mulţi oameni o asociază cu mediul universitar, Institutul pentru cercetări sexuale a devenit un soi de utopie sexuală pentru mulţumirea poftelor lui Kinsey şi ale echipei sale. În conformitate cu unul dintre biografii săi, „Kinsey a stabilit că în cercul lor bărbaţii pot face sex unii cu alţii; nevestele pot să fie schimbate după dorinţă şi, la fel, nevestele erau libere să se cupleze cu oricare partener sexual ar fi dorit”. Kinsey însuşi se angaja în diverse forme de relaţii sexuale heterosexuale şi homosexuale cu membrii echipei institutului, inclusiv filmând diversele acte sexuale în podul casei sale. (Alan Branch – „A Brief Summary and Critique”)
Nu este de mirare că în universitate Kinsey avea faima unui pervers şi era evitat de mulţi din cauza hărţuielilor, cu tentă sexuală, pentru a participa la interviurile sale sau, aşa cum se întâmpla de multe ori, din ambele cauze, căci cei care acceptau să intre în cercetare erau presaţi să intre şi în cercul experimentelor sexuale directe cu echipa.
James H. Jones, alt biograf al lui, ne spune că Kinsey era determinat să utilizeze ştiinţa pentru a elibera sexualitatea umană de vină şi de reprimare. Voia să submineze moralitatea tradiţională, să relaxeze regulile de reţinere, să ajute oamenii să dezvolte atitudini pozitive faţă de dorinţele şi necesităţile lor sexuale. Kinsey a fost un cripto-reformator care şi-a cheltuit fiecare minut pentru a încerca să schimbe moravurile sexuale şi legile SUA care pedepseau deviaţiile şi abuzurile sexuale. („Alfred Kinsey: A Public / Private Life” (New York: W. W. Norton, 1997))
Acesta este, pe scurt, omul pe a cărui „operă ştiinţifică” este aşezată astăzi educaţia sexuală pentru copii de la vârsta de 4 ani. Cum şi-a construit „opera” vom vedea în următorul episod.
Răspunsul MEN
Ministerul Educației Naționale (MEN) nu are în plan introducerea educației sexuale la nivelul învățământului primar sau a celui preșcolar, după cum ne-au explicat reprezentanții instituției. “Educația sexuală/sănătatea reproducerii este parte a Programului Național de Educație pentru Sănătate în Școala Românească, program care cuprinde, pe lângă disciplina opțională Educație pentru sănătate, parte a Curriculumului la Decizia Școlii/CDS, și activități extracurriculare și extrașcolare pe această temă, respectiv activități desfășurate inclusiv în cadrul Programului Național «Școala Altfel».
Discipline din CDS precum Educaţie pentru sănătate, Educaţie ecologică, Mass-media, Educaţie financiară, Drepturile omului, Educaţie pentru dezvoltare durabilă, Educaţie rutieră răspund, prin tematică, unor nevoi. Indiscutabil, acestea îşi au locul în şcoală, dar în segmentul de opţionalitate din care elevii şi părinţii elevilor pot alege. În condițiile în care planurile-cadru prevăd un segment de Curriculum la Decizia Școlii, toți cei interesaţi (elevi, părinţi) pot decide împreună cu şcoala o ofertă de opţionale care să sprijine un parcurs personalizat de învăţare. Acest segment de opţionalitate constituie un cadru legitim de introducere şi studiu în şcoală, în anumiţi ani de studiu, a unei tematici de interes pe un anumit domeniu, în concordanță cu nivelul de vârstă al elevilor.
Din această perspectivă, colaborarea școlii cu părinţii este decisivă pentru asigurarea legitimităţii studiului şi a conţinutului curricular dezirabil”, menționează MEN, într-un răspuns adresat publicației „România liberă“.
