O astfel de poveste este cea a renumitului „doctor de inimi”, chirurgul specializat în operații de inimă și plămâni, doctorul Alex Mărmureanu sau „Dr. M”, cum i se mai spune de către colegii de breaslă. Călit în aerul sănătos de la Băile Govora și cu o moștenire genetică în domeniul medical – părinții și sora lui fiind, de asemenea, doctori -, Alex Mărmureanu, oltean la origine, ambițios și foarte determinat, a studiat medicina la Craiova. Apoi, în 1990 a plecat în căutarea EL Dorado-ului pe tărâmul american, unde a studiat și și-a aprofundat studiile în New York, după care s-a stabilit în Los Angeles.
Doctorul Alex Mărmureanu, un doctor cool și carismatic care aduce cu celebrul actor Daniel Craig, este foarte apreciat și de vedetele la Hollywood, printre care i-aș aminti pe Leonardo Di Caprio, Bill Gates, Bruce Willis, Jack Nicholson, Paris Hilton, Jason Statham, Warren Beatty, Steven Spielberg și Silvester Stallone, cu care a legat prietenii de-o viață și care, și ei la rândul lor, au beneficiat de serviciile doctorului de inimi. Expertiza sa medicală l-a făcut foarte cunoscut și apreciat, fiind invitat la cele mai importante canale TV din State, unde a împărtășit din experiența sa din domeniul cardiovascular și toracic.
Interviul care urmează dovedeşte încă o dată creativitatea şi capacitatea de afirmare a specialiştilor români, care fac cariere strălucite în străinătate, acolo unde sunt apreciaţi şi unde îşi pot etala cunoştinţele şi talentul nativ, și care fac cinste României. Doctorul Alex și-a rupt din programul său foarte solicitant și a stat de vorbă cu mine la reședința sa din Hollywood…
Craiova-New York-Los Angeles, drumul către succes
Reporter: Alex, când ți-ai descoperit vocația de doctor și cum a fost Facultatea de Medicină din Craiova? Pregătirea de acolo te-a ajutat mult în cariera ta de succes din State?
Alex Mărmureanu: Părinții mei fiind doctori, mi s-a insuflat acest “microb” al medicinei și, în consecință, am urmat cursurile Facultății de Medicină din Craiova. Școala de medicină din România este foarte, foarte bună și m-a ajutat foarte mult în America. Cursurile sunt foarte serioase, iar practica din spital este deosebită. Diferența, însă, este că în România se pune mai mult accent pe practică, în timp ce în State se pune foarte mult accent pe tehnică și pe teorie. E o vorbă, “teoria ca teoria, dar practica te omoară”. (râde) Practica făcută în spitalele din România, însă, m-a ajutat foarte mult când am ajuns în State. Încă o dată, repet, școala de medicină din România este foarte bună, are foarte buni doctori, însă aparatura de acolo nu se ridică la nivelul din America, iar curriculum-ul din State este diferit.
Ai ajuns în 1990 în State. Ce a urmat?
Așa este, am ajuns în anul 1990 cu gândul să practic medicina la cel mai înalt nivel… și am reușit. Astăzi sunt chirurg specializat în operații pe inimă și la plămâni. Am un oficiu la UCLA și colaborez cu încă trei spitale renumite din Los Angeles. Când am ajuns în State, a trebuit să dau niște examene de diferență, care nu au fost ușoare, dar am fost determinat să reușesc și le-am luat cu “flying colors”. Mi-am făcut rezidența la New York University, care are unul dintre cele mai bune programe de chirurgie din State, fiind unul dintre primii străini care am fost acceptat acolo. Apoi, am continuat la Mount Sinai, tot în New York, unde mi-am aprofundat studiile, și mi-am făcut rezidența, după care, în anul 2000, am ajuns în Los Angeles, unde mă aflu și în prezent…
Care sunt calitățile unui doctor de succes în State? De ce crezi că tu ai reușit să devii unul dintre cei mai apreciați chirurgi din State?
În primul rând, ca doctor și mai ales în postura de chirurg trebuie să fii foarte focusat pe meserie și foarte dedicat profesiei. Trebuie să fii disponibil tot timpul și să răspunzi la telefon la orice oră din zi și din noapte. Telefonul meu este deschis 24 de ore. Apoi trebuie să fii amabil, drăguț, să ai grijă de pacienți și să te placă lumea și pacienții, iar atunci vei fi respectat și apreciat. Și, nu în ultimul rând, trebuie să ai aptitudini și să îți știi bine meseria, să “ai mână bună”, cum se zice în România.
Tenis cu Bill Gates
Cum arată o zi “obișnuită” din viața ta de chirurg?
Nici o zi nu seamănă cu alta… nu pot zice că am zile “obișnuite”, ci, mai degrabă, zile cu un challenge diferit în fiecare zi. De regulă, mă trezesc la ora 6 în fiecare dimineață și ajung la spital în jur de ora 7.30, unde, de regulă, am 2-3 operații pe zi, pe inimă, la plămâni și chirurgie vasculară. Colaborez cu patru spitale, uneori merg chiar la două spitale pe zi și de regulă sunt în sala de operație de dimineață până la ora 4 după-amiază. După operații, am ore de vizită, unde mă întâlnesc cu pacienții pe care i-am operat, și ajung seara acasă pe la ora 22.00. Și a doua zi “scenariul” se repetă… uneori, însă, ajung chiar și la miezul nopții acasă.
Te ocupi cumva și de tratamentul inimilor frânte și rănite din… dragoste?
Cardiologii se ocupă de repararea inimilor, în general, dar uneori încercăm să mai “reparăm și “broken hearts”, inimi rănite din dragoste… tratăm ce putem, în general bolnavi de inimă, dar, câteodată, mai tratăm și “broken heart”, inimi rănite din dragoste (râde).
Ești un tip atletic, sportiv… ai practicat tenisul în țară, iar aici, în State, ai jucat tenis cu Bill Gates, cu care legi și o prietenie frumoasă…
Într-adevăr, sunt prieten cu Bill Gates. Împreună am câștigat un meci de tenis la dublu, într-un turneu la Palm Springs, lângă LA. Este un tip foarte cool și joacă tenis foarte des, este chiar foarte bun. Este un tip extraordinar și foarte deștept, briliant, cum zic americanii, și foarte “mellow”, adică foarte liniștit și pragmatic. Se discută foarte ușor cu el, ce să zic, doar de bine despre el. Un om foarte generos, care, alături de soția lui, a donat milioane de dolari pentru cauze nobile de caritate.
„În America îmi place tot“
Care sunt hobby-urile tale, pe lângă tenis?
Pe lângă tenis, pe care îl practic de fiecare dată când am timp, de altfel, fac parte dintr-un club de tenis – Riviera Country Club -, îmi place foarte mult să merg la schi. În România am fost salvamontist în Predeal și monitor de schi în Sinaia, unde am participat la campionate universitare. Am o casă în Mammoth Lakes, un resort de iarnă, lângă LA, unde merg la schi de fiecare dată când timpul îmi permite și, din când în când, mai dau o fugă în Alaska, unde “mă dau” cu elicopterul și schiez. De asemenea, îmi place să merg în Europa, de regulă în Franța, la Saint Tropez. În România mi-au plăcut raliurile foarte mult și “microbul” s-a moștenit și aici, în State, unde particip la raliuri pentru Porche și Lamborghini.
Știu că ai doi copii… le-ai transmis și lor “virusul medicinei”?
Nu… nu sunt “virusați” din acest punct de vedere. Aici, în State, copiii fac ce vor ei… În România, faptul că părinții au fost doctori, iar sora mea este doctor la Paris m-a influențat, într-adevăr, să aleg o carieră medicală. Băiatul meu, Nick, are 25 de ani și este ofițer în Forțele Navale ale USA. Fiica mea, Alexandra, este o mare iubitoare de fotbal. A jucat fotbal la una dintre cele mai cunoscute universități din State, unde a câștigat trei campionate naționale și pentru o scurtă perioadă de timp a jucat în naționala României de fotbal, unde a avut o experiență extraordinară și o colaborare foarte frumoasă cu antrenorii și colegele de echipă – i-a plăcut foarte mult România, unde revine de fiecare dată cu mare plăcere.
Cum ai reușit să “rub elbows” cu celebritățile de la Hollywood? Faptul că semeni destul de mult cu Daniel Craig, celebrul agent 007, te-a ajutat să legi prietenii cu starurile de la Hollywood?
Probabil aici, în Hollywood, lumea are o mai mare grijă de aspectul fizic, merge la sală mult, se îmbracă foarte bine și este foarte atentă la detalii. Este important să ai o educație aleasă, să fii politicos, bine crescut și să te menții în formă fizică bună. Am mulți prieteni din lumea cinematografiei, și nu numai, deoarece eu locuiesc în Hollywood, și am mulți pacienți din Hollywood, bolnavi de inimă… dar și “ broken hearts”. Particip la multe evenimente de caritate unde mă întâlnesc cu ei și avem pasiuni comune – mașini de curse, tenis, schi și party-uri.
Care este actorul tău preferat? Să nu îmi zici că… Daniel Craig.
Nu o să zic Daniel Craig, deși îmi place de el… nu am un actor preferat, toți sunt băieți cool și de gașcă… dar, dacă chiar vrei câteva nume, i-aș aminti pe Jason Statham, cu care sunt amic foarte bun, un tip extraordinar, Sean Penn, Tom Hanks, Leonardo Di Caprio. Dar, ca să fiu sincer până la capăt, îmi plac mai mult actrițele decât actorii… (râde). Îmi plac în mod deosebit Salma Hayek și Maddona. Din România am cunoscut-o pe Inna, care mi s-a părut o fată extraordinară și talentată.
Ce îți place în America? Este ceva care îți displace?
Sincer, îmi place tot și… poate te dezamăgesc, dar nu îmi displace nimic. Faptul că am crescut în România în timpul comunismului m-a făcut să apreciez foarte mult America și, în special, libertatea, unde inițiativa și munca multă sunt foarte respectate.
“Muncă, muncă și multă muncă… aceasta este cheia succesului.”
S-a vorbit foarte mult despre moartea lui Michael Jackson… crezi că, dacă ajungea la tine la spital foarte repede, ar fi putut fi salvat?
Este un caz foarte trist și foarte multe staruri sunt dependente de medicamente pentru dureri și de depresie și, în special, de somnifere. Michael Jackson, a suferit un “overdose”, el luase pe lângă somniferul prescris – propofol – și multe medicamente de anxietate, care au avut, din păcate, un efect letal. Doza a fost foarte mare și organismul a cedat – a suferit un stop cardio-respirator. Nu a avut acasă aparatura de resuscitare și când a ajuns la spital a fost deja prea târziu.
Ce sfat ai avea pentru românii care vor să încerce o carieră medicală în State?
Eu chiar le urez succes, dar îi avertizez că este foarte greu… dar nu imposibil. Este nevoie de multă dedicație și deși școala medicală din România este foarte bună, totuși este diferită. Îi sfătuiesc să studieze încă din țară cărți medicale, de specialitate din State și să fie pregătiți mental și academic foarte bine, deoarece concurența este foarte mare în State. Examenele de licență și de echivalare sunt destul de scumpe, dar cei îndrăzneți, bine pregătiți și foarte ambițioși vor avea șanse de reușită. Muncă, muncă și multă muncă… aceasta este cheia succesului.
În țară mai mergi? Planuri de viitor?
Din păcate, merg în țară mai rar, sunt foarte ocupat, dar îmi face mare plăcere să-mi revăd locurile natale. Acum 2 ani am fost cu fiica mea, iar acum 4 ani cu fiul meu. Am fost pe Valea Prahovei, Sibiu, București și, bineînțeles, la Băile Govora, locul meu natal, un oraș foarte frumos, cu oameni foarte buni. Planuri de viitor? Vreau să fac în continuare ceea ce fac și acum… medicină, schi, tenis, raliuri, călătorii, însă la un nivel chiar mai înalt. Sunt foarte fericit cu viața mea și nu vreau să îmi fac planuri pe long term. Vorba aia, carpe diem… și deocamdată eu îmi trăiesc clipa cum nu se poate mai bine.
CV
Medical Degree, University of Craiova Faculty of Medicine, apoi un internship la New York University School of Medicine General Surgery. Residency la New York University School of Medicine, General Surgery, New York University School of Medicine, Plastic Surgery, și Mount Sinai School of Medicine, General Surgery. Este specializat în Cardiothoracic Surgery, Cardiac Surgery, Cardiovascular Surgery, Thoracic Surgery, Vascular Surgery.
Viorel Vintilă,
San Francisco