Nu numai astazi – de cand sunt oamenii pe pamant -, fiecare si-a vazut chipul sau inzorzonat cu podoabe morale: eu sunt cinstit, plin de virtuti, eu ma sacrific pentru binele semenilor, pentru tarisoara mea… Si cate astfel de „virtuti” ascunse sub masti perverse!
Fiecare avem felul nostru launtric de a fi, care, cu un termen consacrat, se cheama caracter (insusiri esentiale, stabile ale personalitatii, care pot primi o apreciere morala pozitiva sau negativa). Toti credem despre noi – ba si trambitam! – ca avem cel mai frumos caracter.
Citind, zilele trecute, Catre sine, m-am oprit la o reflectie a lui Marcus Aurelius (de fapt o enumerare de caractere urate): caracter posomorat, molatic, incapatanat, animalic (oho, cate sunt de acest fel!), brutal, indolent, neloial, caracter de sarlatan, de negustor, caracter tiranic. Cred ca filosoful stoic si imparat roman (121-180) n-a consemnat decat o mica parte din caracterele urate ale oamenilor. Moralistul francez La Rochefoucauld spune: „Exista tot atatea spete deosebite de oameni cate spete deosebite de animale, iar oamenii sunt unii fata de ceilalti ceea ce diferitele spete de animale sunt intre ele si unele fata de altele. Cati oameni nu traiesc din sangele si viata nevinovatilor: unii, precum tigrii, de-a pururi salbatici si cruzi, altii ca leii, pastrand o infatisare de marinimie, altii asemeni ursilor, neciopliti si lacomi (…) etc.”
Si ma gandeam: putini oameni au un caracter vrednic de lauda; cei mai multi dintre noi avem cate ceva din urateniile de caracter numite de Marcus Aurelius. Ne nastem cu trasaturile de caracter, frumoase sau urate; din pacate, adesea nici educatia, nici arta, nici cultura nu le pot corecta pe cele urate.
