Evaluarile preliminare asupra rezultatelor din anul economic 2005 confirma, din pacate, previziunile putin optimiste ale celor care s-au indoit de posibilitatile economiei de a absorbi socurile diverse – unele inevitabile, altele legate de neadecvari ale politicilor economice – la care a fost supusa in respectivul an. Proiectiile guvernamentale au fost practic spulberate.
De la inceput se stia ca 2005 va fi un an greu. Aceasta cel putin din doua motive. Unul era ca se prefigura clar ca fiind primul an in care Romania se va fi confruntat cu un exces relativ de valuta pe piata, rezultand din combinarea a mai multi factori, fara a se dispune de mecanismele care sa cupleze aceste resurse cu nevoile mari pe care le are economia. Celalalt motiv era ca Romania trebuia sa faca pasi decisivi in 2005 pentru liberalizarea contului de capital, adica a operatiunilor de capital cu strainatatea, care constituia o conditie a aderarii la Uniunea Europeana. Problema creata de respectiva liberalizare era ca, atat prin masurile direct implicate, cat si prin cele de protectie pentru a nu se destabiliza conturile externe, aceasta era in contracurent fata de ansamblul de politici economice necesare pentru atingerea tintelor principale ale perioadei: dinamizarea cresterii economice si scaderea pronuntata a inflatiei.
In practica s-a intamplat exact ceea ce au prevazut economistii cu aplecare catre problemele economiei reale, neametiti de aburelile financiare si de fantasmele economiei nominale, ca sa nu spunem deschis „artificiale”, ce pare ca se construieste acum in Romania. In absenta unei piete de capital solide si consistente, care sa transforme lichiditatile de pe piata in atat de necesarele finantari de dezvoltare pe termen lung, s-a intamplat cum putea fi mai rau.
Pe de o parte, problemele penuriei de resurse care confrunta de ani si ani bugetul de stat si com-paniile din economia reala au ra-mas practic intacte, ba chiar s-au accentuat la nivelul bugetului, unde restrictia de deficit impusa de dezechilibrul extern a limitat si mai draconic, pana la eliminare, alocatiile pentru infrastructura.
Pe de alta parte, intrarile de valuta in tara, provenind din remiteri din partea romanilor aflati la munca in strainatate, din fon-duri de la Uniunea Europeana pentru sustinerea aderarii sau din investitii straine, au ramas sa bal-teasca in piata, confirmand carac-terul lor de exces relativ, respectiv prin comparatie cu capacitatea de absorbtie a economiei romanesti.
In sfarsit, nefiind practic absorbit in economia interna, excesul relativ de valuta de pe piata n-a ramas doar neutru, facand raul de care este capabil daca nu capata o utilizare. A suplimentat consumul, care, negasind acoperire in productia interna, a impins importurile sa sara si mai tare calul si a proiectat leul sa apara pe piata mai bun decat economia pe care o reprezinta. Leul s-a apreciat in euro si dolari, stimuland si mai puternic importurile si oprimand grav exporturile.
Liberalizarea contului de capital a acutizat problemele si efectele, indeosebi din cauza vulnerabilitatilor economiei la intrari masive din afara de capitaluri speculative. Exact ceea ce trebuia intreprins pentru a se face fata acestei liberalizari era contrar masurilor dezirabile in situatia in care se gasea Romania. In mod notoriu, coborarea dobanzilor, necesara pentru a descuraja intrarile de capitaluri speculative din cauza diferentialului net superior al dobanzilor din Romania, se opunea incercarii de scadere a inflatiei, pentru care este nevoie, dimpotriva, de o scumpire a creditului. Mai mult, scaderea dobanzilor stimula creditul de consum si accentua astfel si mai profund dezechilibrele care, dimpotriva, trebuiau combatute. Pentru a se anihila diferentialul de dobanzi fata de strainatate, dobanzile trebuiau coborate foarte jos, dar aceasta insemna, in Romania, sub nivelul inflatiei, ceea ce ameninta destabilizator economisirea. Si mai grav, intrarile de capitaluri impingeau leul in sus, incurajand importurile si descurajand exporturile, tocmai in mo-mentul in care se cerea mai articulat decat oricand exact contrariul, si anume comprimarea importurilor si impulsionarea exporturilor.
Toate aceste contrarietati s-ar fi manifestat oricum, indiferent cine se afla la guvernare si indiferent de politicile economice promovate. Si, pe ansamblu, efecte nega-tive asupra economiei ar fi existat oricum, chiar daca n-ar fi fost inundatiile care, desigur, au amplificat asemenea efecte.
Politicile economice puteau diminua sau, dimpotriva, mari impactul. Din pacate, politicile economice care au fost promovate s-au aflat printre cele din urma. Introducerea cotei unice exact cand, vorba dlui Tariceanu, economia duduia a facut mai mult rau decat bine, caci o relaxare fiscala pe articulatia unei economii in avant produce efectul exact contrar celui vizat. Stimuland tocmai consumul, cand acesta era deja tensionat, cota unica a alimentat periculos deficitul extern si a reinflamat inflatia. Incercarea disperata a guvernului de a contracara aceste efecte cu majorarea nu a unui impozit puternic (precum TVA), ci a unor impozite de rangul doi a esuat, conditii in care sarcina echilibrarii situatiei a fost lasata in seama Bancii Nationale, ce a gatuit creditul in valuta, gatuire ce reprezenta singurul instrument pe care il avea la dispozitie. Si, iarasi din pacate, strangularea creditului a venit nepotrivit, exact cand economia isi pierduse suflul.
Astfel ca anul s-a incheiat prost, dar nu in mod neasteptat. Nu atat bilantul la nivelul de ansamblu al anului este slab, cat starea economiei spre sfarsitul anului este de-a dreptul ingrijoratoare. Cresterea economica s-a incetinit atat de sever incat poate anunta o recesiune. Inflatia a iesit in decor fata de traiectul stabilit. Si, pe fond, performanta nu este, cum se credea si se prevedea, nici macar mai buna decat cea din anul trecut. Tintele guvernamentale de inflatie si crestere economica pe anul urmator, care probabil vizeaza sa mentina un tonus optimist, sunt complet nerealiste. Si in varful contraperformantelor troneaza sfidator deficitul extern, fabulos ca dimensiune si periculos tocmai prin faptul ca nu va putea fi sustinut.
