16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialFSS Metarom reuneste 53 de sindicate

FSS Metarom reuneste 53 de sindicate

In configuratia confederatiilor nationale sindicale apare o noua structura, Confederatia Sindicala Nationala FSS Metarom, infiintata prin fuziunea dintre Federatia Sindicala a Siderurgistilor de pe platforma Mittal Steel de la Galati si Federatia Sindicala Nationala Metarom.

Recent, instanta a emis hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de infiintare si functionare a noii confederatii. Conform reprezentantului siderurgistilor galateni Mircea Scantei, FSS Metarom are peste 35.000 de membri si este compusa din 53 de sindicate din cele trei subramuri – metalurgia feroasa, metalurgia neferoasa si metalurgia refractara -, 20 dintre aceste sindicate fiind din zona Galati. Sediul principal al confederatiei este la Bucuresti, iar sediul secundar este pe platforma siderurgica de la Galati. In perioada 28-30 noiembrie va avea loc un congres la care vor participa 300 de reprezentanti ai sindicatelor componente, care vor alege conducerea confederatiei printr-o procedura extrem de riguroasa, mai dura decat cele din politica si administratie, un lider ales trebuind sa obtina cel putin 66% din voturi pentru a fi mandatat in functia pentru care a candidat: „Ne-am intalnit saptamana trecuta in Consiliul de Coordonare si, pe langa modificarile statutului, am decis cum vom face alegerile. Pentru a fi ales, un lider sindical trebuie sa obtina doua treimi din voturile participantilor la congres”, ne-a declarat Mircea Scantei. Conform presedintelui Sindicatului Metalurgistul de pe platforma combinatului siderurgic Mittal Steel de la Galati, Maricel Oancea, siderurgistii galateni au mandatat doi lideri care sa candideze pentru functii in conducerea confederatiei: Mircea Scantei, care va candida pentru functia de presedinte al FSS Metarom, si Nica Mocanelu, care va candida pentru functia de secretar general. Pentru functia de presedinte va mai candida Sandu Rus, lider sindical la Silcotub Zalau, iar pentru functia de vicepresedinte va candida Marius Cornenco, lider sindical la Mittal Steel Roman. Sunt previzibile cel putin sapte-opt candidaturi pentru cele patru functii executive din conducerea FSS Metarom.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă