Consilierii locali din Oradea au adoptat una dintre cele mai „interesante” hotarari in materie de promovare a valorilor orasului pentru cei care-l viziteaza. Astfel, potrivit deciziei alesilor viitorul centru de informatii turistice va avea forma de piramida si va fi situat in plin centrul municipiului, in parcul „1 Decembrie”, pe malul Crisului Repede. Discutiile legate de amplasarea acestei constructii-unicat dureaza de mai multe luni, fiind propuse mai multe variante pentru locul in care urmeaza sa fie amplasata aceasta.
Initial, au fost propuse sase locatii: doua in Parcul 1 Decembrie, un amplasament pe Strada Independentei, unul in Piata Unirii, altul in zona Podului Dacia, iar ultimul pe b-dul Gen. Magheru, colt cu strada Louis Pasteur.