Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene vor trebui să prezinte câte doi candidați – o femeie și un bărbat – pentru posturile de comisari europeni, a anunțat Ursula von der Leyen.
Realeasă joi de Parlamentul European pentru a conduce executivul UE, Ursula von der Leyen vrea ca nominalizările țărilor UE pentru funcțiile de comisari europeni să includă bărbați și femei în proporții egale, informează APA, conform Digi 24.
Excepție de la această regulă se va face doar dacă un stat dorește să își mențină comisarul actual în funcție. Cu toate acestea, se va urmări asigurarea parității de gen în cadrul viitoarei Comisii.
După ce Ursula von der Leyen își va desemna echipa de comisari, aceștia vor fi audiați de Parlamentul European în toamnă. Înainte de audieri, comisia pentru afaceri juridice a PE va verifica declarațiile de interese financiare și eventualele conflicte de interese ale candidaților.
Ulterior, comisiile de resort vor vota candidaturile individuale, deși Parlamentul European poate aproba sau respinge doar Comisia în ansamblul său.
Noii comisari europeni își vor începe activitatea din noiembrie
Votul în Parlament asupra întregii Comisii este programat, conform planului, pentru luna septembrie. Acest vot ar permite noii Comisii von der Leyen să își înceapă mandatul la 1 noiembrie, conform planificării, informează APA, citată de Agerpres.
Ursula von der Leyen a fost realeasă în funcția de președinte al Comisiei Europene, joi, cu 401 voturi pentru, 284 împotrivă și 15 abțineri.