1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialAcuzele aduse secretarului de stat Ionel Mantog nu le verifica nimeni

Acuzele aduse secretarului de stat Ionel Mantog nu le verifica nimeni

Finantari nerambursabile in valoare de doua milioane de dolari, dintr-un program destinat revitalizarii fostelor zone miniere se deruleaza sub spectrul unei ordonante de urgenta contestate de functionarii care asigura implementarea programului. Ordonanta 72 din 29 iunie 2005 a fost contestata, prin memorii trimise Parlamentului, Guvernului si Presedintiei, de sindicatul functionarilor publici din Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere (ANDIPRZM).
De la emiterea documentului, acum sapte luni, acesta este considerat a fi o „initiativa abuziva a Departamentului de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, condus de secretarul de stat Ionel Mantog”. Este cel impotriva caruia DNA a anuntat declansarea cercetarilor penale in dosarul „stramutatilor de lux” din Valea Jiului si despre care multi dintre minerii de la Anina sustineau ca ar fi fost principalul sustinator al fostei conduceri care a derulat afaceri oneroase in defavoarea statului cu „firmele-capusa” ale liderilor sindicali de la Anina.
Secretarul de stat a mai fost nominalizat, in urma cu un an, in cazul manoperelor frauduloase realizate de conducerea minelor din Valea Jiului prin care firme apropiate sindicatului ar fi castigat miliarde de lei de la stat dupa angajarea disponibilizatilor din industria miniera, prin intermediul unor contracte date prin incredintare directa.

Acuze fara raspuns

Dupa dramaticul accident din 14 ianuarie, de la Mina Anina (judetul Caras-Severin), in care si-au pierdut viata sapte oameni, iar alti cinci au fost raniti, numele secretarului de stat Ionel Mantog a fost des pomenit de ortacii din zona. Multi dintre acestia sustineau ca lui i se datora mentinerea in functie a directorului Nicolae Calamariu, demis de Ministerul Economiei, dupa ce controlul Corpului de Control a confirmat datele oferite de „Romania libera” intr-o ampla ancheta realizata in zona.
Prezentam atunci manoperele prin care sume uriase de bani din fondurile destinate minei sau obtinute prin activitatea angajatilor de rand au ajuns sa alimenteze conturile a doua firme conduse de liderii sindicali din zona. De la decapitarea conducerii societatii „Miniera Banat” Anina si numirea unui nou director, peste intreaga afacere s-a lasat tacerea in mod ciudat, in conditiile in care buna parte din informatiile aparute cu ocazia anchetei de presa de la Anina demonstrau ca faptele erau cunoscute. Acestea fusesera anchetate de echipele Inspectoratului Judetean de Politie Caras-Severin si trimise mai departe procurorilor, unele dintre fapte fiind documentate cu un an inainte de producerea exploziei din subteran.
La fel de ciudat, ministerul Economiei si Comertului, condus de conservatorul Codrut Seres, nu pare sa fi luat nici o masura in privinta propriilor functionari care, in ultimii ani, aveau printre atributiile de serviciu sarcina de a verifica situatia de la EM Anina, controale care nu au descoperit nici o problema, in ciuda dosarelor instrumentate de politisti.
Cat despre declaratiile unor mineri ca fostul director Calamariu ar fi construit, in localitatea carasana Bratova, o casa de vacanta pentru secretarul de stat Ionel Mantog, nimeni nu a suflat un cuvant din conducerea ministerului, fie chiar si sa nege aceasta informatie, care ar putea aduce grava atingere imaginii unui inalt functionar public daca s-ar confirma.

Stapani pe banii dati Romaniei de Banca Mondiala

De cateva zile, la Bucuresti a fost lansat un program care prevede acordarea de stimulente financiare in valoare totala de doua milioane de dolari pentru antreprenorii locali care angajeaza si pregatesc persoane fara loc de munca din fostele zone miniere, operatiune derulata prin structurile Agentiei Zonelor Miniere. Numai ca, din vara anului trecut, functionarea acestei institutii este reglementata de o ordonanta de urgenta contestata de angajati, care o considera un instrument necesar secretarului de stat Ionel Mantog pentru asigurarea controlului total asupra celor 120 de milioane de dolari imprumutate de Statul Roman de la Banca Mondiala pentru fostele zone miniere.
Sefa Colectivului Zonal Anina, Iosana Maria Iftode, nu a dorit sa intre in amanunte pe aceasta tema. Ea a declarat doar ca programul lansat acum cateva zile la Bucuresti a inceput sa se deruleze si ca functionarea agentiei se realizeaza in baza OUG 72, care nu a fost abrogata, astfel ca activitatea functionarilor care ajuta firmele locale sa acceada la respectivele fonduri se deruleaza ca si pana acum. Mai departe de Anina, memoriile trimise autoritatilor statului si factorilor de decizie nu au primit nici un raspuns nici dupa sapte luni.
Potrivit unor surse, un rand de hartii ar fi ajuns sa figureze pe lista discutiilor din unele comisii ale Parlamentului, dar acum senatorii si deputatii par sa aiba alte prioritati. Printre acestea nu figureaza posibilitatea ca o ordonanta de urgenta sa modifice o hotarare de Guvern in scopul transformarii unei structuri de stat – Agentia Zonelor Miniere – intr-o structura de drept privat, prin care se vor gestiona strategii si programe finantate din bani publici, cu un control tot mai restrans al statului.
Oricum, banii imprumutati si rulati prin aceasta structura vor trebui rambursati, in cele din urma, tot de catre contribuabilul roman.

Dosare in lucru si speculatii politice

Numele secretarului de stat Ionel Mantog a fost vehiculat in legatura cu mai multe afaceri despre care s-a spus ca s-ar afla in cercetarea Politiei. Se vorbeste despre un dosar referitor la presupuse legaturi ale acestuia cu liderul sindical Marin Condescu si Toni Grebla intr-o serie de „inginerii” financiare care ar fi umflat pretul megawatului produs la hidrocentrala de la Turceni, sau despre contractele in valoare de aproape 26 de miliarde lei vechi, date prin incredintare directa firmelor „Rosind” SA si „Initiativa” SA de Mantog, pe vremea cand era directorul Directiei Resurse Umane – Legislatie – Restructurare – Privatizare din cadrul Companiei Nationale a Lignitului Oltenia.
Aceste societati au fost infiintate, la randul lor, de sindicatul condus de Marin Condescu in scopul angajarii disponibilizatilor din zone miniere. Acelasi model ca al uneia dintre firmele liderilor sindicali de la Anina.
Devenit presedinte al PD Gorj fara sa faca parte din organizatie, dupa ce a „dezertat” la timp din tabara perdanta a PSD, Ionel Mantog a starnit dispute care s-au soldat chiar cu amenintarea ruperii Aliantei „D.A.” la nivel local.
Minerii sustin ca functiile publice si politice ale acestuia i se datoreaza tot lui Marin Condescu si ar face parte din „pretul” negociat de liderul sindical cu Traian Basescu, in schimbul voturilor minerilor dintre cele doua tururi de scrutin prezidentiale din 2004.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă