După ce naționala României a fost eliminată de la EURO 2024, Denis Drăguș (25 de ani) s-a căsătorit la scurt timp.
La eveniment au participat colegi de echipă precum Alibec, Drăgușin, Coman, și alte personalități importante din fotbalul românesc, printre care și Șumudică, nașul său.
Noul atacant al echipei Trabzonspor a acordat câteva minute jurnaliștilor prezenți, iar una dintre întrebări s-a referit la absența lui Edi Iordănescu.
Din păcate sau din fericire, are nevoie de vacanță. De asta am zis că poate pentru unii a fost dificil, a fost din scurt,
a declarat Denis Drăguș, cu privire la lipsa lui Edi Iordănescu.
Nunta lui Denis Drăguș
Nunta lui Denis Drăguș și a soției sale a avut loc într-un decor de poveste în apropierea Bucureștiului.
Inițial, nunta lor era programată pentru luna mai, dar a fost amânată din cauza sau datorită calificării echipei naționale la EURO 2024 în Germania. Cei doi au decis să reprogrammeze evenimentul pentru aceeași dată cu botezul.
E greu să descriu în cuvinte pentru că probabil o să încep să plâng. Denis, pentru mine, e întreaga lume, întreg Universul, n-am cuvinte să descriu. El e cel mai bun om, cel mai minunat suflet, cel mai minunat tată, cel mai minunat soț,
a declarat soția lui Drăguș.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!