0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCarles Puigdemont atacă în recurs decizia justiției spaniole care-i refuză amnistia

Carles Puigdemont atacă în recurs decizia justiției spaniole care-i refuză amnistia

Separatistul catalan Carles Puigdemont a atacat luni decizia judecătorească care îl împiedică să beneficieze de legea amnistiei, într-o scrisoare în care denunţă o decizie „absurdă” şi „iraţională”, potrivit AFP.

Judecătorul Curţii Supreme Pablo Llarena a decis la 1 iulie că amnistia pentru separatiştii catalani promovată de guvernul socialistului Pedro Sanchez nu se aplică „infracţiunii de delapidare în dosarul deschis pe numele fostului preşedinte al Generalitat catalane, Carles Puigdemont”.

Pentru Puigdemont, judecătorul Llarena a acţionat într-o manieră „arbitrară şi grotescă”, potrivit recursului depus luni de avocatul său, Gonzalo Boye, la care AFP a avut acces.

„Contrar a ceea ce susţine în mod fals judecătorul în încercarea de a da o aparenţă de legalitate a ceea ce este total arbitrar, nu a existat nicio dorinţă de îmbogăţire”, iar „interesele financiare ale Uniunii Europene nu au fost afectate în niciun fel”, a afirmat textul.

Decizia judecătorului Llarena, care face, de asemenea, obiectul unui recurs din partea Ministerului Public, este „absurdă, arbitrară, ilogică şi iraţională”, a subliniat documentul care urmează să fie examinat de Curtea Supremă.

Curtea Supremă a dat peste cap planurile lui Pedro Sanchez de a-l amnistia pe Carles Puigdemont

Hotărârea Curţii Supreme a avut efectul unei lovituri de trăsnet în contextul în care legea amnistiei, aprig negociată cu scopul de a-i permite lui Pedro Sanchez să rămână la putere, urma să-l vizeze în primul rând pe Carles Puigdemont, care spera să se poată întoarce rapid în Spania.

Vizat de un mandat de arestare încă de la evenimentele din 2017, Puigdemont a fugit în Belgia, unde locuieşte în continuare, pentru a scăpa de procedurile justiţiei spaniole care au condus la încarcerarea altor câţiva lideri separatişti. El a fost acuzat de infracţiuni de delapidare, nesupunere şi terorism.

Infracţiunea de terorism, de care Puigdemont este, de asemenea, acuzat într-un caz separat, nu este abordată în hotărârea Curţii Supreme din 1 iulie, care, pe de altă parte, a acceptat să aplice amnistia infracţiunii de nesupunere.

Pe 30 mai, Parlamentul spaniol a adoptat o lege de amnistiere pentru separatiştii catalani, preţul pe care a trebuit să îl plătească premierul socialist Pedro Sanchez pentru a putea reveni la putere în noiembrie, graţie sprijinului din partea celor două partide separatiste catalane, care au cerut în schimb această măsură.

Mai multe persoane au început deja să beneficieze de această lege şi au fost amnistiate, reaminteşte AFP.

Spania a pus în aplicare primele măsuri de amnistie pentru separatiștii catalani

Un fost membru al guvernului regional catalan şi un poliţist au devenit, marţi, primii beneficiari ai legii amnistiei separatiştilor catalani, adoptată luna trecută, dar blocată în sistemul judiciar spaniol, conform barrons.com.

Înalta Curte de Justiţie a Cataloniei (TSJC) a decis să „pronunţe stingerea răspunderii penale” pentru Miquel Buch, fost consilier (ministru) de Interne în guvernul Cataloniei şi pentru un ofiţer de poliţie, potrivit unei hotărâri datate şi publicate marţi.

Peste 400 de separatişti, condamnaţi sau puşi sub acuzare pentru diverse infracţiuni ce decurg din declaraţia unilaterală de independenţă a Cataloniei în 2017 şi din evenimente anterioare şi posterioare, speră să beneficieze de această lege adoptată de Parlamentul Spaniei pe 30 mai, dar a cărei aplicare a întâmpinat multe obstacole juridice.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă