7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPremierul Spaniei, la București: Doar socialiştii sunt capabili să oprească extrema dreaptă

Premierul Spaniei, la București: Doar socialiştii sunt capabili să oprească extrema dreaptă

Preşedintele Consiliului de Miniştri al Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat sâmbătă că doar socialiştii sunt capabili să oprească extrema dreaptă, în contextul în care extrema dreaptă şi extremismul populist înregistrează progrese solide în întreaga Europă.

„Astăzi ne confruntăm cu ascensiunea extremei drepte şi extremismului populist, care înregistrează progrese solide pe întregul continent. Nu putem nega acest lucru. Nu doar la urnele de vot îşi impun cu succes modelele asupra partidelor convenţionale de dreapta, care sunt incapabile să se împotrivească presiunii lor. Acestea sunt din ce în ce mai înclinate să preia discursul extremei drepte în privinţa imigraţiei, egalităţii de gen sau luptei împotriva schimbărilor climatice. Cred că acesta este un moment al adevărului. Astăzi, nu ne mai putem baza pe forţele de care am fost separaţi printr-un abis ideologic, dar cu care am împărtăşit o determinare comună de a înfrunta extrema dreaptă. Prin urmare, depinde de noi să ne apărăm. Este responsabilitatea noastră să facem faţă acestui val reacţionar, deoarece nimeni altcineva nu o va face. Suntem ultima linie de apărare şi depinde de noi ca Europa să nu îşi trădeze propriul suflet”, a spus Pedro Sanchez, la reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că responsabilitatea istorică pe care Internaţionala Socialistă trebuie să şi-o asume este să fie „un simbol al speranţei pentru oamenii progresişti de pe continent, din Europa, şi să ridice punţi în faţa provocărilor comune”.

„Astăzi, pacea este ameninţată de războaie la porţile Europei, în Ucraina, dar şi în Orientul Mijlociu, în Gaza, şi nu mai putem considera de la sine înţelese progresele pe care le-am crezut consolidate, deoarece riscul de regres este real. Este foarte real, din nefericire. Trebuie să acţionăm cu determinare şi cu loialitate faţă de principiile noastre, principiile şi valorile familiei social-democrate. Trebuie să ne consolidăm democraţia şi să îi punem la dispoziţie instrumentele necesare pentru a lupta împotriva celor care polarizează şi distrug societăţi prin minciună, înşelătorie şi, fireşte, dezinformare. Paradoxul acestui moment istoric, dragi prieteni, este că niciodată până acum ideologia şi propunerile şi valorile şi principiile noastre nu şi-au dovedit atât de limpede succesul ca acum, în faţa acestei serii de crize cu care ne-am confruntat, pandemia, criza energetică şi aşa mai departe. (…) Doar noi, dragii mei prieteni, socialiştii, suntem capabili să oprim extrema dreaptă”, a subliniat oficialul spaniol.

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, la București – FOTO

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a sosit la București, unde s-a întâlnit cu premierul și cu președintele României.

Întâlnirea oficială de joi a celor doi șefi de guvern a avut loc ora 12.15 la Palatul Victoria. Imediat după aceea, șeful guvernului de la Madrid, Pedro Sánchez, a fost primit de președintele Klaus Iohannis. Întâlnirea de la Palatul Cotroceni a început la ora 13.

Denumirea oficială a funcției pe care o deține Pedro Sánchez este aceea de președinte al Guvernului Regatului Spaniei. Șeful guvernului Spaniei a mai fost în România acum trei ani, când a participat la summit-ul informal al liderilor europeni de la Sibiu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...
Ultima oră
Pe aceeași temă