16.6 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSocialJustițieȘeful Administrației Finanțelor Publice Giurgiu, anchetat de DNA pentru trafic de influență

Șeful Administrației Finanțelor Publice Giurgiu, anchetat de DNA pentru trafic de influență

Procurorii anticorupție l-au reținut, joi, pe Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, fiind acuzat de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au pus în aplicare urmărire penală şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu. Acesta a comis două infracţiuni de trafic de influenţă, alți doi oameni afaceri au fost implicați și acuzați de pentru cumpărare de influenţă.

În ordonanţe se menționează că, în perioada februarie – mai, Mihai Sebe, în calitatea menţionată, ar fi primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetaţi în prezenta cauză, suma totală de 30.000 de euro. Acesta a primit suma pentru a determina câțiva funcţionari publici, din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, să nu pună în aplicare măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societăţile afaceriştilor, pretinzând că are vreo influență asupra acestora.

În contextul menţionat, suspectul Mihai Sebe ar fi primit, prin acelaşi intermediar, suma totală de 21.250 euro (15.000 euro de la un om de afaceri şi 6.250 euro de la celălalt).

spun anchetatorii.

În continuare, după începerea  acţiunii penale, cele trei persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Iustina Rusu
Iustina Rusuhttps://www.romanialibera.ro
Iustina Rusu, născută în iunie 2002, este o tânără jurnalistă și specialistă în comunicare din Iași, România. A absolvit Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Iași și este studentă la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Începând cu 1 iulie 2024, Iustina s-a alăturat echipei România Liberă, unde contribuie cu articole și reportaje săptămânale, precum și cu știri zilnice pe platforma online a publicației. Iustina are experiență în diverse roluri de jurnalism și PR, incluzând poziția de Coordonator PR la Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (2023-2024), reporter la Cuzanet (2022-2023) și colaborator la newsletter-ul "Iașul Nostru" (2023-2024). De asemenea, colaborează cu NewsBox începând din octombrie 2023.
Cele mai citite

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă