4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentVasile Bănescu, "vocea" Patriarhiei Române, se retrage din funcția de coordonator al...

Vasile Bănescu, „vocea” Patriarhiei Române, se retrage din funcția de coordonator al Biroului de presă

Vasile Bănescu a decis să se retragă din funcția de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei Române. Vasile Bănescu a fost cunoscut pentru implicarea sa în gestionarea relațiilor publice ale Patriarhiei și pentru rolul său în comunicarea cu mass-media și cu publicul larg.

Vasile Bănescu susține că decizia de a se retrage este una „exclusiv personală”.

După o îndelungată activitate în zona comunicării instituţionale a Patriarhiei Române, după mulţi ani în care am încercat să împlinesc cu rigoare şi onestitate misiunea onorantă de transmitere în spaţiul public a mesajului Bisericii, dar şi de traducere contextuală cât mai fidelă a conţinutului real al creştinismului în zona mediatică şi socială, a sosit şi timpul aşezării unui punct, nu doar în această prea lungă frază, ci şi în fraza comunicării mele instituţionale cu presa. Decizia aşezării acestui punct este una exclusiv personală,

Vasile Bănescu a anunțat că, începând cu data de 5 iulie, funcția de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei Române va fi preluată de părintele consilier patriarhal Adrian Agachi.

Am convingerea că activitatea Biroului de presă al Patriarhiei va continua pe aceeaşi cale a comunicării prompte şi adecvate la realitatea bisericească şi socială. Singura care conduce spre binele comun al Bisericii şi societăţii dezirabil unite prin necesar dialog şi atenţie morală reciprocă,

a mai transmis acesta.

Vasile Bănescu, mulțumiri aduse Patriarhului Daniel

Vasile Bănescu îi mulţumeşte Patriarhului Daniel „şi pe această cale pentru sprijinul permanent acordat de-a lungul a 15 ani de strânsă colaborare”.

Prezenţa sa în fruntea Bisericii este garanţia singulară, deplină şi liniştitoare a bunei cârmuiri a acesteia pe apele fidelităţii depline faţă de tradiţia ortodoxiei autentice spre portul stabilelor valori creştine europene, fondatoare inclusiv ale spiritualităţii şi civilizaţiei româneşti. Adică spre singura zonă a libertăţii, prosperităţii şi stabilităţii socio-religioase reale. Europa actuală nu este doar o construcţie politică asaltată de un trecător front de zgomot ideologic, ci o lume în sine formată din sute de milioane de oameni credincioşi, o lume profund democratică, ale cărei rădăcini creştine, în ciuda otrăvitului şi manipulatorului alarmism antioccidental, sunt de neclintit. Din Europa facem parte noi înşine. Cu bunele şi relele ei/ ale noastre, dar mai ales spre binele nostru comun. Vocaţia creştinismului şi a Bisericii lui Hristos este universală, nu filetistă, nu politică, nu mundană. Subiectul ei nu este etnia sau masa, ci persoana, adică dialogul mântuitor dintre identitate şi alteritate,

a mai spus Bănescu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă