32 C
București
marți, 2 iulie 2024
AcasăInternaționalPalatul Buckingham a dezvăluit un nou portret al regelui Charles al III-lea...

Palatul Buckingham a dezvăluit un nou portret al regelui Charles al III-lea în uniformă militară

Palatul Buckingham a marcat, sâmbătă, Ziua Forţelor Armate britanice prin publicarea pe reţelele sale de socializare a unui portret inedit al regelui Charles al III-lea.

Portretul este realizat de Hugo Burnand, autor al mai multor portrete oficiale ale familiei regale. El a fotografiat nunta lui Charles şi a Camillei în 2005. De asemenea, el a realizat primul portret oficial al regelui Charles anul trecut.

Acest portret inedit îl arată pe rege îmbrăcat într-o redingotă de ceremonie, cu medaliile sale militare şi sabia. Este primul portret oficial al monarhului de la anunţul că suferă de cancer, la începutul acestui an.

O pictură realizată de Jonathan Yeo care îl înfăţişează pe monarhul britanic a fost, de asemenea, dezvelită în luna mai. În acest tablou cu fundal roşu, Charles poartă uniforma Gărzilor galeze, al căror regiment a fost numit colonel în 1975.

La nouă luni după încoronarea sa în mai 2023, palatul a anunţat la începutul lunii februarie că Carol al III-lea suferă de cancer, descoperit după o operaţie la prostată în ianuarie. Natura şi stadiul bolii nu au fost niciodată precizate.

Charles al III-lea şi-a reluat activităţile publice în aprilie. De atunci, a luat parte la comemorarea debarcării Aliaţilor în Normandia şi la parada Trooping the Colour, care îi marchează ziua de naştere.

Anul 2024 a fost deosebit de dificil pentru familia regală britanică. Kate suferă şi ea de cancer, depistat după o operaţie abdominală majoră în ianuarie. Iar sora regelui, prinţesa Anne, a fost spitalizată după ce a suferit o comoţie cerebrală.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Prețurile gazelor naturale pentru livrarea de vară în Europa depășesc costurile de iarnă: Implicații și provocări

Valoarea euro este de 4.9751, dolarul american este cotat la 4.5879, indicele FTSE 100 este la 8420.26, iar DCostul gazelor naturale în Europa pentru...

BEI sprijină mobilitatea verde în Europa de Est: Împrumut de 40 de milioane de euro pentru rețele de încărcare a vehiculelor electrice în Bulgaria,...

Valoarea Euro este de 4.9751, Dolarul American are o valoare de 4.5879, indicele FTSE 100 este la 8420.26,Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat...

Guvernul oferă alinare producătorilor agricoli și industriei alimentare afectați de secetă și conflictul Rusia-Ucraina prin suspendarea ratelor la credite

Valoarea euro este de 4.9751, dolarul american este cotat la 4.5879. Indicele FTSE 100 este de 8420.26, înAgricultorii și cei care lucrează în industria...
Ultima oră
Pe aceeași temă