29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSocialJustițieMai mulți procurori DNA dau instituţia în judecată. Aceștia cer salarii ca...

Mai mulți procurori DNA dau instituţia în judecată. Aceștia cer salarii ca în Parchetul European pe motiv de discriminare

Zeci de procurori DNA, inclusiv procurorul-șef adjunct Silviu Paul Dimitriu, au intentat un proces împotriva instituției lor, cerând salarii echivalente cu cele ale colegilor lor delegați în Parchetul European. Aceștia, deja remunerați cu salarii de peste 5.000 de euro lunar, susțin că sunt discriminați și solicită nu doar alinierea salariilor, ci și dobânzi penalizatoare și ajustări conform indicelui de inflație, potrivit G4Media.

Acțiunea, inițiată pentru „calculul drepturilor salariale”, a fost depusă pe 15 mai la Tribunalul București și înregistrată la Secția Conflicte de Muncă și Asigurări de Muncă, fiind catalogată drept un „litigiu de muncă”. Printre reclamanți se numără aproape toți șefii de secții din DNA, potrivit sursei citate.

Procurorii argumentează că salariile lor ar trebui să fie similare cu cele ale colegilor din Parchetul European, întrucât se consideră că îndeplinesc funcții și responsabilități comparabile.

Reclamanții, un grup de 43 de procurori DNA, susțin că sunt discriminați deoarece sunt remunerați mai slab în comparație cu procurorii delegați în Parchetul European (EPPO). Ei cer instanței de judecată să constate această discriminare și să le alinieze salariile la nivelul celor din EPPO.

Cine sunt reclamanții?

Aceștia sunt 43 la număr, în frunte cu însuşi procurorul şef adjunct al structurii centrale, Silviu Paul Dumitriu, cel care a coordonat ancheta în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat în 2014 la 5 ani de închisoare, dosarele magnatului Ioan Niculae, ale ex-deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, al primarului Gheorghe Ștefan, zis “Pinalti”, și a fostei şefe CNA, Laura Georgescu.

Printre aceștia se numără şi şefa Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE, Vasilica Gabriela Albu, dar şi şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie, Ionuţ Ardeleanu, şefa Secţiei de combatere a corupţiei, Mihaela Moraru-Iorga, cea care anchetează dosarul „Coldea”, adjunctul ei, Marian Drăgulescu, şi care coordonează cercetările în dosarul ex-preşedintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, acuzat de o şpagă de 3,2 milioane Euro.

De altfel, printre ei se mai numără:

  1. Radu Florin Ionescu – Șeful Serviciului de combatere a corupției la nivel înalt, anchetatorul lui Gigi Becali.
  2. Adrian George Matei – Șeful Serviciului de combatere a corupției în instituțiile publice, anchetator al lui Liviu Dragnea și Dan Adamescu.
  3. Adrian Mircea – Șeful Serviciului pentru infracțiuni de corupție săvârșite de militari.
  4. Horațiu Baias – Fost șef al Serviciului Tehnic din DNA.
  5. Clement Resmeriță – Actualul șef al Serviciului Tehnic din DNA.
  6. Ramona Mungiu – Procuror care se ocupă de cazul de corupție din Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.
  7. Marian Tudor – Procuror controversat, semnatar al ordonanței de clasare în Dosarul Revoluției.
  8. Gheorghe Moța – Procuror care a dezvăluit că îl are în vizor pe Sebastian Ghiță.
  9. Ionela-Crina Bălan – Procuror cunoscut pentru închiderea unui dosar de corupție vizând un fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.
  10. Virgil Păunescu – Închis un dosar de corupție pe motiv de lipsă a unei firme existente din 2001.
  11. Narcis Lăzărescu – Procuror delegat EPPO, numit vara trecută.
  12. Cosmin Adrian Iordache – Procuror delegat EPPO, numit vara trecută.

Parchetul European (EPPO) investighează infracțiunile care afectează bugetul Uniunii Europene, inclusiv fraudele ce depășesc 10.000 EUR din fondurile UE și fraudele în materie de taxă pe valoarea adăugată (TVA) la nivel transfrontalier, care implică daune de peste 10 milioane EUR. EPPO are 140 de procurori delegați care își desfășoară activitatea în țările lor de origine. Dintre aceștia, 20 lucrează în România, în orașele București, Cluj Napoca, Iași și Timișoara.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Nu poți face schimb ieftin de mingi cu mine. E jenant să fiu criticat de președinte

Premierul a reamintit că președintele are atribuții în Consiliul European, unde putea să ajute la negocieri pentru portofoliul de comisar european Marcel Ciolacu și-a cerut...

Israelul a lovit „peste 2.000 de ţinte teroriste” ale grupării Hezbollah în Liban

Armata israeliană a declarat miercuri seara că a lovit "peste 2.000 de ţinte teroriste" ale grupării Hezbollah în Liban în ultimele trei zile, în...

Timpul bombelor ecologice: 600 de tone de deșeuri periculoase depozitate în aer liber

Poliţiştii din Arad au deschis dosar penal pentru poluare prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deşeuri periculoase IPJ Arad a transmis, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă