În fiecare mare oraș european se află câte un templu al cărții, vizitat zilnic de sute sau chiar mii de oameni din toată lumea. Un fel de Cărturești, dar cu secole de tradiție și înglobând cam toată literatura universală, în toate limbile de circulație internațională.
Fiecare țară se luptă să-și expună aici cei mai valoroși scriitori, poeți sau filozofi pe care i-a avut sau îi are. Se mândrește cu ei, îi face cunoscuți întregii umanități.
România nu expune nimic din trecut și foarte puțin din prezent, și doar în cazuri cu totul excepționale.
Nu știu cu ce se mai ocupă reprezentanții Institutului Cultural Român (ICR) în ultima vreme, dar știu cu certitudine cu ce nu se ocupă.
Instituția responsabilă cu reprezentarea, promovarea și protejarea culturii și civilizației naționale în țară și în străinătate nu face absolut nimic pentru a aduce în fața umanității operele minților luminate pe care le-a dat această nație de-a lungul vremii.
Cu certitudine, nimeni nu monitorizează cu adevărat activitatea acestei entități de stat aflată în subordinea Parlamentului, căci, nu-i așa, cultura nu aduce voturi!
Am vizitat recent câteva mari librării din vestul Europei, încercând să găsesc, fără succes, măcar o urmă a marilor autori clasici români. Am găsit o singură reprezentare a literaturii române contempoane, într-o faimoasă librărie din Portugalia. Un autor pe care ICR îl consideră, probabil, chintesența literaturii și gândirii filozofice autohtone din toate timpurile, de vreme ce promovează doar cărțile sale.
Nici un volum despre România în Daunt Books din Londra
Pe bulevardul central al faimosului cartier de lux Marylebone, aflat în inima Londrei, se află Daunt Books, prima librărie din lume, după cum spun englezii. Clădirea, construită încă de la început cu scopul de fi un bookshop, este în sine o bijuterie arhitectonică, în stil original Edwardian. Este placată cu galerii sculptate în stejar și luminată printr-un tavan din sticlă. Lumina pătrunde și printr-o superbă fereastră cu vitralii.
Este cea mai “călcată” librărie din capitala Regatului Unit și face parte din lanțul Daunt Books. În lunile dinaintea Crăciunului, cozile de acces în librărie se întind, afară, pe zeci de metri. Este un loc în care poți petrece lejer o oră sau două, răsfoind cele mai noi apariții editoriale, autori clasici sau ghiduri de călătorie, gen de cărți la care Daunt Book excelează.
Am căutat “cu lumânarea”, pe ambele etaje, o carte despre România sau vreuna semnată de un scriitor român. Nici măcar o pagină n-am putut găsi. Nici măcar una de promovare turistică.
La etajul superior al librăriei, unde cărțile sunt prezentate în funcție de zona geografică din care provin autorii, m-am uitat cu atenție prin rafturile Europei de Est, cât și la cele ale Balcanilor. Nu am zărit absolut nimic despre România. În schimb, am văzut rafturi întregi de cărți semnate de scriitori de referință din Ungaria, Polonia, Bulgaria, Grecia, șmd.
Prezență zero în Madrid și doar un autor român în Portugalia
Mi-am continuat căutările și prin câteva librării faimoase din capitala Spaniei: Miguel Miranda din Barrio de las Letras, Perez Galdos (unde cărțile ocupă 5 km de rafturi) sau La Central de Callao. Nici aici n-am putut găsi vreo carte care face referire la România sau care să fie semnată de vreun scriitor de origine română.
Chiar și așa, m-am bucurat enorm admirând cărți vechi, inestimabile, majoritatea second hand, vechi printuri și cărți poștale expuse pe stradă, în fața uneia din cele mai vechi librării din Madrid și din lume: Libreria San Gines. Magazinul de cărți datează încă din 1650 și are dimensiunea unui chioșc puțin mai mare. Tot comerțul se face pe trotuar, în fața micuței clădiri. Locația nu este deschisă în fiecare zi și m-am simțit norocoasă că am avut ocazia să admir o parte din cărțile rare scoase la vânzare și să mă bucur de atmosfera medivală în care se află această micuță comoară madrilenă.
Luceafărul nostru, aruncat în bezna uitării
Dacă aș povesti cuiva din România că există librării la care trebuie să plătești taxă de intrare consistentă, probabil nu m-ar crede. Și totuși, așa este. Librăria Lello din Porto este atât de faimoasă încât a fost inclusă și în ghidurile pentru turiști. Construită în 1906, clădirea are elemente arhitecturale art nouveau și detalii unice, de o frumusețe aparte. Faima acestei librării a explodat după s-a zvonit că aici ar fi fost filmate scene din celebra peliculă Harry Potter. În realitate, filmul a fost făcut în studiourile Warner din Londra, iar unele decoruri ar fi fost inspirate din celebra librărie portugheză. Fanii lui Harry Potter nu vor, însă, să accepte realitatea, așa că vin în grupuri mari în fața clădirii, îmbrăcați în costume inspirate de personajele din film, cântă, dansează și improvizează mici scenete.
Atmosfera creată este ușor bizară, dar în același timp fascinantă și merită atenția în cele minim 20 de minute de așteptare pe care le presupune accesul în micuța librărie.
Cine vrea să viziteze acest loc ar trebui să-și cumpere voucherele de acces cu mult timp înainte, altfel riscă să rămână pe dinafară. Voucherele au diferite valori. Cu cât un voucher este mai scump, cu atât posesorul său va primi o reducere mai mare la cărțile pe care le va cumpăra. Iar oferta este imensă!
Fiecare nație de pe glob este prezentă în această librărie prin autorii săi cei mai importanți. Poți găsi Shakespeare, Oscar Wilde, Victor Hugo, Marcel Proust, Cervantes sau orice alt mare autor universal atât în original, cât și în 6-7 limbi de circulație internațională, în toate formatele posibile de carte. Poți cumpăra volume mai ieftine, tipărite pe o hârtie mai simplă și cu coperți fără mari pretenții sau poți alege cărți de lux, tipărite pe cea mai fină hârtie, cu cele mai meșteșugite printuri. Poti găsi orice autor de oriunde, cu precădere clasici. Dar nu și din România. Cu o singură excepție: Mircea Cărtărescu. Este singurul autor român pe care reprezentanții ICR au considerat că merită să fie promovat în librăria Lello.
Mulți vor spune că este foarte bine și așa, dar nu pot să nu mă întreb de ce nu există aici nici un volum de Eminescu, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran sau alți mari scriitori și filozofi români, aflați la același nivel cu oricare alții cunoscuți în întreaga lume?
Nu pot să nu mă întreb de ce toate țările își expun în primul rând scriitorii clasici, care stau la fundamentul oricărei culturi naționale, iar România și-i ignoră complet? Cine a decis asta și de ce?
Cu o floare nu se face primăvară și nici cultura română nu-și va câștiga notorietatea pe care o merită în lume doar prin Mircea Cărtărescu, oricâtă recunoaștere ar avea acesta în străinătate și oricât ar fi de premiat.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!