Povestea luptei împotriva corupției trebuie să aibă un început. Simțind cleștele “intifadei democratice” pe pielea românilor, în urmă cu mai mulți ani, aveam să-l rog pe un student la Drept să-l întrebe pe celebrul dascăl Emil Molcuț – Dumnezeu să-l ierte! – de ce lipsește anticorupția din Dreptul roman. I-a răspuns părintește, ușor dojenitor: “tinere, te credeam un om citit! Anticorupția nu este un principiu de drept, ci o ghilotină democratică.”
În urmă cu aproape douăzeci de ani, l-am cunosc pe Ronald MacLean Abaroa, primul primar “democrat” al La Paz-ului, capitala Boliviei. Am stat multe ore de povești despre America și puterea ei democratică.
După deceniile de stăpânire militară, la începutul anilor ’80, „armata de salvare” (susținută deloc discret de CIA) a intervenit cu avioane, elicoptere, tancuri pentru decimarea rețelelor de trafic de droguri. Istoria consemnează războiul cocainei, dar nu menționează niciunde că celebrele carteluri au devenit intreprinderi onorabile, controlate de băieții cu ochi albaștri de pe Potomac, de abia după decenii de luptă. Odată capturată și distrusă mafia drogurilor, USA a împământenit bărbați școliți prin academiile americane.
Absolvent de Harvard – cum altfel? – Abaroa a câştigat primele alegeri locale din La Paz de după revoluţia din 1985, care a înlăturat dictatura generalilor. Evident, s-a bucurat de asistența unei echipe americane de campanie electorală.
În momentul preluării mandatului, în septembrie, inflaţia era de 21.000 la sută, salariile pentru lucrătorii regiilor comunale depăşeau 120 la sută din totalul veniturilor primăriei, serviciile publice cumpăraseră deja utilaje, folosite în majoritatea timpului pentru construcţii private. Combustibilul era vândut la colţ de stradă, cei 4.000 de angajaţi ai companiilor primăriei munceau două ore pe zi, iar birocraţii făceau legea. Instituția primarului luase deja 24 de milioane de dolari împrumut de la instituţiile bancare internaţionale. Achiziţiile erau făcute, conform uzanţelor statului totalitar, prin intermediul unei companii – “căsuţă poştală”. Taxele se negociau. Zeciuitorii cereau bani în numele Revoluţiei, pentru partid, pentru Front. El a primit la instalare o Toyota “made in 1979”, în timp ce amploiații instituţiei se plimbau în limuzine de lux. A nimerit în plină dictatură a casierilor, cei care făceau legea în primărie. A reformat administraţia coruptă, rezistând patru mandate.
Capitala sa acțiune, distrugerea “dictaturii casierilor”, a adus beneficii substanțiale la buget. Nu i-a dat afară, ci a negociat procente acordate acestora, crescătoare în funcție de câte taxe colectau. Zapcii au devenit onorabili.
Împreună cu profesioniști americani ai administrației, a stabilit diagnosticul, a concediat jumătate din sistemul parazitar, a pus semne de ghidaj în primărie, a construit strategia, propunând un ghid de maniere administrative. I-a pus pe birocrați la muncă, cum s-ar zice.
A reușit de patru ori să câștige mandatul de primar al La Paz. Posedat de morbul puterii – poate și asistat (vorba lui Cozmin Gușă) în sensul ridicării ștachetei – a candidat fără succes din partea Partidului Național Democratic la președinția țării, în 2002. N-a ajuns în turul final, unde s-au bătut fostul președinte Gonzalo Sanchez de Lozada cu Evo Morales, reprezentantul fermierilor de coca, neobedient SUA.
Rețeta democratizării Boliviei a fost simplă. După lovitura de stat din anii ’80, care a înlăturat dictatura militară, aflată patru decenii la putere, au urmat celebrele privatizări și etatizări ale industriei miniere. Peste douăzeci de mii de mineri au rămas fără obiectul muncii.
SUA și UE au impus sancțiuni, pe motiv de involuție democratică și insuficientă luptă împotriva corupției. Oamenii au sărăcit. Bolivia s-a rupt în două, una mai săracă decât alta, prilej de strategii hegemonice.
Cartelurile de droguri nu erau încă decimate. După dezastrul anilor de inflație, au venit și catastrofe naturale, prilej de infiltrare a agenților democratici, prin operațiunile de salvare. Cunoaștem rețeta?
După ce n-a mai fost primar, Abaroa s-a pus să scrie cărți. “Oraşe corupte – ghid practic de prevenire şi tratament” este tradusă și în România. Se vinde ieftin. 4,90 lei. Într-un interviu acordat Revistei Administraţiei Publice Locale, mi-a declarat că eradicarea corupţiei nu se face ca un scop în sine, ci pentru eficientizarea actului administrativ, pentru stimularea interesului faţă de cetăţeni şi, nu în ultimul rând, pentru câștigarea alegerilor. Deci, #UnițiSalvăm are o mamă sau un tată și prin Bolivia.
După forfaitul din anul 2002, primul edil democrat al La Paz-ului a fost preluat de Banca Mondială, unde lucrează și în prezent pentru proiectele de dezvoltare din vechile și noile colonii.
La începutul deceniului trecut, Ronald MacLean-Abaroa a venit la Bucureşti, la invitaţia Fundaţiei Parteneri pentru Dezvoltare Locală, fiind lector la un curs de pregătire a formatorilor din peste 20 de ţări. Cu ajutorul Fundaţiei, au fost pregătiţi mai mulți primari, funcţionari publici și prefecţi din România şi ţările din Europa Centrală şi de Răsărit, America Latină, Africa şi Asia de Sud. Programul “Lucrăm împreună” al FPDL era finanţat de către “Local Government Initiative” din cadrul Open Society Institute. Vedeți cum se leagă maleficele coincidențe? Și să mai spuneți că nu există un fir conductor în forța de democratizare a lumii, a minunatei lumi noi.
VOCILE LUMII
Autorul susține în cartea “Oraşe corupte” că lupta anticorupţie nu poate fi considerată un scop în sine, ci un principiu orientat spre reforma administraţiei.
“Secretul unei reforme de succes constă în schimbarea politicilor şi a sistemului, mai mult decât vânătoarea vinovaţilor izolaţi. Sunt necesare promovarea unor legi noi şi regulamente, făcând apel la reconstrucţia morală. Unde există o combinaţie între monopol şi lucruri la discreţia oficialilor minus transparenţă, acolo tinde să apară corupţia” – scrie Ronald MacLean Abaroa,” în cartea Orașe corupte.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
