Augustin Lazăr a primit din partea CNSAS, în 2009, o adeverinţă de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică. El, cel care a semnat PROTOCOLUL cu SRI, a fost dovedit recent că a acţionat asemenea unui procuror de tip stalinist, care în anii tinereţii a refuzat dreptul deţinutului politic de a fi liberat. Recent Societatea Timişoara, anticomunistă odată, i-a conferit lui Lazăr titlul “SPERANŢA”, acelaşi titlu primit şi de CORNELIU COPOSU.
Luju.ro a scris că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip. „În anii ’80, după ce i-a trimis un pamflet lui Nicolae Ceaușescu şi şi-a exprimat printr-o scrisoare sprijinul faţă de mişcarea anticomunistă «Solidaritatea» din Polonia, Iulius Filip a fost anchetat şi arestat în mai multe rânduri. În final, acesta fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru «propagandă împotriva orândurii socialiste»”, scrie sursa citată, care susţine că Iulius Filip a încercat de două ori să fie liberat condiţionat, fiind refuzat de o comisie condusă de procurorul Augustin Lazăr.
În apărare, Augustin Lazăr a precizat că această comisie nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.
„Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59-60 din Codul Penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară”, arată Lazăr.
Art. 28, paragraful 1, din Legea 18/1969 îl contrazice.
„Comisia prevăzută la art. 27 examinează situaţia fiecărui condamnat, pentru a constata dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 59 şi 60 din Codul Penal, întocmind un proces-verbal în care se consemnează modul de comportare a condamnatului în penitenciar şi la locul de muncă, date cu privire la munca prestată şi, când este cazul, propunerea pentru liberare condiţionată.”
În urma dezvăluirilor luju.ro, privind refuzul de liberare a disidentului IULIUS FILIP, procurorul general Augustin Lazăr – care era magistrat de drepturi şi libertăţi al Penitenciarului Aiud – a precizat ieri că „o serie de afirmații false au fost lansate în spațiul public”.
Adeverinţa respectivă se referă doar la două articole din OUG 24/2008, de modificare a Legii 187/1999. La art 2. lit c.) spune:
„Sunt asimilaţi colaboratorilor persoanele care, având competenţe decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activităţile Securităţii ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului“.
Chiar dacă declaraţiile pe proprie răspundere prevăzute de ART. 5 din OUG 24/2008 şi prevederile regulamentului CNSAS se referă la calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, acţiunea de natura poliţiei politice – aşa cum este definită de standardele internaţionale – art. 2, litera c.), citat mai sus, a avut consecinţa îngrădirii la drepturile la liberare condiţionată ale unui condamnat pentru abateri politice, incriminate de regimul comunist, prin puterea de decizie juridică sau politică, pe care preşedintele comisiei de liberare condiţionată de la renumitul Penitenciar Aiud a luat-o conform documentelor publicate de Newstandard.news, cu referire la Legea 18/1969, menţionată mai sus. Această situaţie afectează buna reputaţie, cerută pentru magistraţii care candidează la funcţiile de conducere, sub aspectul asimilării acestor fapte conceptului de poliţie politică.
Scuza că au existat magistraţi care au respectat legea din regimul comunist nu este valabilă pentru că nu toţi magistraţii acelui regim au făcut parte din comisiile de liberare condiţionată – şi cu atât mai mult cei care s-au ştiut lucrători juridici cu sârg în perioada comunistă nu au pretins mai apoi funcţii de conducere şi reprezentare în justiţia democratică – și reprimă orice demers pentru un nou mandat de PROCUROR GENERAL. Cel puţin moral e inadmisibilă poziţia de magistrat cu funcţii de conducere.
Poate aşa se explică de ce nimeni nu l-a întrebat pe AUGUSTIN LAZĂR ce a făcut în perioada comunistă.
Oricine poate contesta Adeverinţa nr. DJ/1839/18.06.2009, prin care CNSAS specifică faptul că nu există documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securităţii, în sensul legii, cu privire la domnul Lazăr Augustin, fiul lui Augustin şi Maria, născut la data de 25.10.1956 în Rădeşti, judeţul Alba. Probele administrate de IULIUS FILIP, disidentul comunist căruia Lazăr i-a refuzat liberarea, minţind că în calitatea sa de atunci nu decidea, sunt edificatoare pentru orice judecător. Și recunoaşterea faptei de către Lazăr e un plus, iar litera c.) vorbeşte clar despre îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, caz clar evidenţiat din mărturia lui Iulius Filip.
Mai mult, calificativele profesionale au fost primite şi în baza participării la comisiile de liberare. Mapa profesională a lui Lazăr ar spune multe dacă ar fi consultată cu rigoare, iar activitatea sa de dinainte de 1989 ar fi cercetată.
Poate aşa se explică şi desemnarea sa ca semnatar al celebrului Protocol cu SRI.
Sigur că acest comentariu nu este pentru cei care au doar certitudini şi trăiesc doar în bula anticorupţiei, ca formă de pseudoguvernare a unui stat.
Rezistenţii judecă. Nu au facultăţile gândirii. Lor li se spune că trebuie să zică.
Nu vi se pare curios că, în ziua în care la Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie se judeca acea cerere de anulare a controlului judiciar, depusă de inculpata Laura Codruţa Kövesi, la Bruxelles avea loc o şedinţă de check and balance a statului de drept din România? Nu cumva a fost o formă de presiune asupra judecătorului de la ICCJ?
