La doar câteva zile de alegerile europene, agricultori francezi și spanioli au blocat, luni dimineață, mai multe puncte de trecere a frontierei comune, în Pirinei. Ei au cerut o legislație comună, pentru ansamblul Uniunii Europene, privitoare la pesticide dar și pentru prețul carburantului utilizat în agricultură. Protestul a fost anunțat pentru o durată de 24 de ore, dar este posibil ca traficul rutier să fie perturbat și marți, de la Mediterană la Atlantic, după cum afirmă un protestatar, potrivit rfi.ro.
Zeci de tractoare din Spania s-au alăturat protestului agricultorilor francezi, pe autostrada A9 care leagă Montpellier de Barcelona. Circulația rutieră a fost blocată, în diverse puncte.
Un fermier francez, Sébastien Barboteu afirma pentru France Presse că avem de a face cu un blocaj în premieră, dat fiind că, rar se întâmplă ca agricultorii francezi să protesteze alături de colegii spanioli. De obicei ies scântei între ei deoarece, de mult ori am putut vedea agricultori francezi care aruncau pe autostradă, tone de fructe importante din Spania.
Alte 7 puncte de trecere între Spania și Franța au fost blocate luni, de-a lungul Pirineilor. Astfel că traficul rutier a fost perturbat pe toate axele rutiere transfrontaliere iar situația va persista și marți.
Autostrada 63, care leagă Bordeaux de Bilbao, este blocată în punctul de trecere a frontierei.
În Pirineii Orientali, Prefectura locală a interzis accesul tirurilor la rețeaua rutieră și recomandă șoferilor să amâne călătoriile spre Spania, dar în special spre zona frontalieră.
Este foarte important de spus că protestul nu este susținut de sindícatele agricole tradiționale.
Practic, cei care protestează sunt agricultori care aderă la mișcarea radicală „Ultras de l’A64” – ultrașii de pe autostrada A64. Este vorba de o mișcare nesindicală inițiată de un zootehnist francez.
Protestatarii cer să poată beneficia de un carburant mai ieftin, să fie respectate clauzele în oglindă – este vorba de clauze care ar trebui să impună agricultorilor din diverse state ale planetei, să respecte aceleași norme de mediu care sunt impuse agricultorilor și fermierilor din Europa.
„Nu este normal că ni se impun norme ce nu sunt respectate în alte țări dar din care Europa importă diverse produse”, afirmăXabi Dallemane crescător de bovine și de rațe. El afirmă că protestează pentru a pune presiune pe viitorii deputați europeni.
Lângă el, un agricultor spaniol, Josep Ballucera spune că “nimeni nu va cumpăra vreodată o mașină neconformă cu reglementările europene, dar, totuși, Europa importă și comercializează alimente care nu au fost produse conform legislației europene”.
Un alt protestatar francez, susține că blocajele actuale nu au nicio legătură că protestele de la sfârșitul iernii, când agricultori francezi au blocat mai multe autostrăzi. Europa ar trebui să fie uniformă la capitolul taxe și legislație, explică acest manifestant.
De partea spaniolă, protestul este organizat de mai multe platforme locale. Un exemplu: un colectiv catalan intitulat „Revolta țăranilor” care, susține că se bate pentru suveranitatea alimentară.
Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina
Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români.
Janusz Wojciechowski este originar din Polonia. Vizita lui în România are loc în perioada 13 – 14 mai 2024. Potrivit Guvernului României, în ziua de 13 mai, comisarul UE se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria, în prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu.
Ulterior, comisarul UE se va întâlni cu fermieri români. Se știe că, în ultimele luni, în multe țări din UE, inclusiv în România și Polonia, s-au desfășurat proteste ale agricultorilor față de cerealele importate din Ucraina.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!