Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că două fete care au murit în inundațiile din Italia erau cetățeni români.
Confirmarea din partea MAE a venit în seara de duminică, 2 iunie 2024, pe baza informațiilor transmise de autoritățile din Italia.
A treia persoană, un băiat de 25 de ani, care le însoțea pe cele două fete, încă este căutată. Aproape cu certitudine, și acesta este cetățean român.
În apropierea locului în care cei trei tineri (un băiat și două fete) au dispărut în apă a fost găsit parcat un automobil cu număr de înmatriculare de România. Cei trei tineri coborâseră, se pare, pentru a face baie, fiind însă surprinși de o viitură.
Românii aflați în zona din Italia afectată de inundații pot solicita asistență la Consulatul General al României din orașul Trieste. În circumcripția Consulatului General al României la Trieste se află regiunile Friuli Venezia Giulia și Veneto.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!