5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 828: Berlinul autorizează Kievul să folosească arme germane...

Rusia – Ucraina, ziua 828: Berlinul autorizează Kievul să folosească arme germane împotriva unor ținte din Rusia

Guvernul german a anunţat astăzi că a autorizat Ucraina să utilizeze arme furnizate de Berlin împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, pentru a se apăra împotriva atacurilor lansate din apropierea frontierei asupra regiunii Harkov.

Germania a discutat cu aliaţii faptul că Rusia a efectuat lovituri asupra regiunii Harkov de pe poziţii din zona frontalieră rusă imediat adiacentă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit, într-un comunicat.

‘Avem convingerea comună că Ucraina are dreptul, garantat de dreptul internaţional, de a se apăra contra acestor atacuri’, a adăugat el.

‘Pentru a face aceasta, poate folosi şi armele furnizate în acest scop în conformitate cu obligaţiile sale legale internaţionale, inclusiv armele livrate de noi’, a indicat purtătorul de cuvânt.

Germania, ca şi alte ţări aliate, exclusese până cum ca armele furnizate de ea Kievului să fie folosite împotriva teritorului Rusiei, de teama unei escaladări, dar mai multe state şi-au schimbat între timp poziţia – inclusiv SUA joi -, punându-l sub presiune pe cancelarul Olaf Scholz.

Germania a furnizat Ucrainei o gamă largă de armamente, mergând de la artilerie până la vehicule de luptă blindate.

Reacție dură a Rusiei

Mai mulţi înalţi oficiali ruşi au avut reacţii virulente vineri, după ce un responsabil american a indicat joi că preşedintele american Joe Biden a dat în sfârşit undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rus, lângă oraşul Harkov (nord-estul Ucrainei), în anumite condiţii, scrie Agerpres.

Totodată, armata rusă a revendicat noi victorii pe front.

Rusia va riposta în mod asimetric la atacurile ucrainene asupra teritoriului său cu arme furnizate de Statele Unite, a declarat vineri Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă RIA.

Kartapolov a adăugat că decizia lui Biden de a permite lovituri limitate în interiorul Rusiei cu arme americane nu va afecta operaţiunea militară a Rusiei în Ucraina.
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat vineri că Rusia nu a blufat atunci când a vorbit despre posibilitatea de a folosi arme nucleare tactice împotriva Ucrainei şi că conflictul său cu Occidentul ar putea escalada într-un război total.

Într-o postare pe canalul său oficial Telegram, Medvedev a afirmat că conflictul Moscovei cu Occidentul evoluează conform celui mai rău scenariu şi că „nimeni nu poate exclude escaladarea lui până la ultima etapă”.

Medvedev a acuzat Occidentul că escaladează constant conflictul în ceea ce priveşte folosirea armelor NATO şi a transmis că Moscova consideră armele cu rază lungă de acţiune folosite de Ucraina ca fiind controlate de personal NATO.

El a avertizat că Moscova va distruge orice personal militar şi armament occidental în Ucraina sau dincolo de graniţele acestei ţări, dacă sunt implicate în atacuri asupra Rusiei.

El a mai spus că folosirea armelor cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei ar putea deveni un motiv de război cu NATO.

„Rusia consideră că toate armele cu rază lungă de acţiune utilizate de Ucraina sunt deja controlate direct de militari din ţările NATO. Aceasta nu este asistenţă militară, este o participare la un război împotriva noastră”, a spus Medvedev. „Şi astfel de acţiuni ar putea deveni un casus belli”, a adăugat el.

Medvedev, care a devenit unul dintre cei mai duri „şoimi” ai Kremlinului, a făcut aceste comentarii după ce patru oficiali americani au declarat joi pentru Reuters că preşedintele american Joe Biden a dat undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rusesc, lângă oraşul Harkov, în anumite condiţii.

Medvedev, ale cărui declaraţii – spun diplomaţii – oferă o imagine a ceea ce gândesc oficialii de rang înalt de la Kremlin, a insistat că ar fi o „greşeală fatală” din partea Occidentului să creadă că Rusia nu este pregătită să folosească arme nucleare tactice împotriva Ucrainei.

El a vorbit, de asemenea, despre posibilitatea de a lovi ţări ostile neidentificate cu arme nucleare strategice.

„Aceasta nu este, din păcate, nici intimidare, nici cacealma”, a spus Medvedev.

„Actualul conflict militar cu Occidentul se dezvoltă conform celui mai rău scenariu posibil. Există o escaladare constantă când vine vorba de puterea de foc a armelor NATO utilizate. Prin urmare, nimeni astăzi nu poate exclude tranziţia conflictului la stadiul său final”, a spus el.
Ministrul apărării rus Andrei Belousov a declarat vineri că militarii săi au cucerit „880 km2” de la începutul anului în Ucraina, unde armata rusă afirmă constant că înaintează, fără să obţină totuşi un real progres în această etapă, informează AFP.

„Se fac progrese în toate direcţiile tactice”, a dat asigurări ministrul rus în timpul unei întâlniri la Almati a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianţă militară formată din ţări din fosta Uniune Sovietică.

„În total, 880 km2 de teritoriu au intrat sub controlul armatei ruse în acest an” în Ucraina, a adăugat Belousov, precizând că forţele ruse au ocupat „28 de localităţi” în luna mai.

Citește și:

Voluntarii ruși din “Freedom of Russia Legion” donează echipament pentru armata Ucrainei

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă