21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia și Bulgaria au stabilit noi măsuri la frontierele comune pentru sezonul...

România și Bulgaria au stabilit noi măsuri la frontierele comune pentru sezonul estival

Secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a avut o întrevedere de lucru la Ruse, în Bulgaria, cu secretarul general al Ministerului de Interne bulgar, Dimitar Kandaldzhiev. S-au discutat și măsuri în contextul sezonului estival, potrivit jurnalul.ro.

La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanți ai structurilor de Poliție și de Poliție de Frontieră din cele două țări.

Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, cu omologul bulgar, Kalin Stoianov, cu prilejul vizitei, la Sofia, din 18 aprilie, în contextul aderării la spațiul Schengen, respectiv măsurile compensatorii întreprinse de cele două state în urma ridicării controalelor la frontierele aeriene și maritime.

„Cele două părți au stabilit măsuri punctuale în vederea intensificării cooperării operative pentru combaterea criminalității organizate și a celei transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, traficul de droguri, precum și operațiuni speciale. Totodată, au fost stabilite viitoare acțiuni operative în perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne terestre, cu accent pe securizarea frontierelor, combaterea migrației ilegale și a criminalității organizate în general”, transmite, miercuri, MAI.

În perspectiva apropiatului sezon turistic estival, delegațiile au discutat despre măsurile care vizează gestionarea traficului rutier la punctele de trecere a frontierei comune.

CE dă asigurări că România și Bulgaria vor intra și terestru în spațiul Schengen

Bulgaria şi România devin state membre ale spaţiului Schengen la 31 martie. De la această dată normele Schengen (inclusiv cele referitoare la eliberarea vizelor Schengen) se vor aplica în ambele ţări, iar controalele la frontierele aeriene şi maritime interne vor fi eliminate, anunţă sâmbătă Reprezentanţa Comisiei Europene în România, potrivit agerpres.ro.

Aderarea la spaţiul Schengen a celor două state membre, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023, aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea. Preşedinta Comisiei Europene şi alţi membri ai Executivului UE au salutat şi au felicitat cele două ţări pentru această realizare şi au dat asigurări că discuţiile din cadrul Consiliului vor continua anul acesta în vederea eliminării controalelor şi la frontierele terestre interne.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Aderarea totală a României și Bulgariei în Schengen, prioritate la nivel declarativ, dar absentă din planul Ungariei     

Ungaria, care preia președinția Consiliului UE la 1 iulie, a promis că va lucra pentru intrarea Bulgariei și României în Schengen, aceasta fiind una...

EURO 2024: Spania a rezolvat calificarea în optimi după ce a învins Italia cu 1-0

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia,...

De când are actori precum Seagal pe lângă el, Putin a învățat să joace și în scenete proaste precum cele regizate de Kim Jong...

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a învățat multe din experiența actorilor de renume, care au fugit în statul său pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă