6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăNici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem...

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile. Premierul Marcel Ciolacu susține că nu se pot face majorări în momentul actual, ci abia de anul viitor se ia în discuție acest lucru, când se va face și cererea de plată numărul 4 din PNRR. Totodată, BNR recomandă ca pensiile și salariile să fie înghețate, deoarece țara noastră este mult prea îndatorată.

Datoriei publică a ajuns la peste 840 de miliarde de lei (177 mld. euro), adică peste 52% din PIB – cel mai înalt nivel de până acum.Practic, pe primele două luni ale acestui an datoria publică a crescut cu aproape 7 mld. de euro, iar ritmul cu care se împrumută Ministerul Finanțelor este de 3-4 mld. euro pe lună.

În aceste condiții, statul român nu mai poate susține alte majorări de salarii și pensii.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a transmis, într-un comunicat de presă, că angajaţii din Aparatul de lucru al Guvernului au declanşat un nou protest spontan, joi, începând cu ora 15.00. Astfel, aceştia au întrerupt lucrul timp de o oră. Acesta este al doilea protest de săptămâna aceasta, după ce luni zeci de angajați au ieșit în stradă.

”Acesta este al doilea protest spontan prin care angajaţii Guvernului României îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul în care conducerea instituţiei promovează o politică salarială discriminatorie în raport cu alte instituţii aflate în subordine sau coordonare. Atragem atenţia că orice demers sau tentativă de intimidare a salariaţilor care participă la acest protest vor fi tratate de către organizaţia noastră cu maximă celeritate, vor fi sesisate toate instituţiile abilitate să protejeze dreptul constituţional al salariatului de a protesta, inclusiv instituţii europene”, potrivit sindicaliștilor.

Marcel Ciolacu anunță că știe situația bugetarilor, dar momentan nu se pot face majorări, deoarece este nevoie de un cadru legal și de aprobări de la Comisia Europeană pentru a se cheltui bani cu salariile.

„În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3700 lei. Din punctul meu de vedere, cred că prioritatea este în acest moment la Banca Mondială, să termine studiul (n.red. – referitor la legea salarizării unice în sistemul bugetar, legea 153/2017) pe care urmează să îl înainteze Comisiei Europene. După cum bine ştiţi, avem în cererea de plată numărul 4 (n.red. – din PNRR) trecută reforma şi respectiv o nouă lege a salarizării. Până atunci, cu adevărat, avem discuţii în marja Legii 153, lege pe care o avem în acest moment”.

În schimb, angajații de la muzee și-au făcut auzită vocea, astfel că premierul a anunțat că se vor face majorări de salarii.

„Discutăm și propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele țării, dar și pentru alte categorii unde sunt discrepanțe salariale. Ministerul Finanțelor trebuie să ne confirme aplicarea acestor soluții și actul legislativ pentru a-l aproba săptămâna viitoare. Sunt convins că, în aceste condiții, avem maturitatea ca Noaptea Muzeelor să se desfășoare normal cu întreaga listă a muzeelor deschise publicului.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Mugur Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri

Dacă România va atinge şi va depăşi pragul de 55% din PIB datorie publică, atunci guvernul ar fi obligat să îngheţe şi cheltuielile cu pensiile din sistemul public şi de asemenea alte cheltuieli cu asistenţa socială. 

Guvernatorul BNR a spus că în acest context va fi nevoie de o corecţie fiscală care nu va fi deloc uşoară în contextul în care Comisia Europeană a avertizat şi în privinţa deficitului bugetar. Deficitul a sărit deja de 3% din PIB după primele 4 luni ale anului şi va ajunge la finalul anului, potrivit Comisiei Europene, la 6,9% din PIB.

Este aşadar o diferenţă uriaşă între cheltuielile şi încasările statului, în contextul în care ţinta din legea bugetului este doar 5% din PIB. Pentru 2025, Comisia Europeană a prognozat un deficit bugetar de 7%, ceea ce înseamnă că ne aşteaptă corecţiile fiscale despre care a avertizat guvernatorul Mugur Isărescu. 

„Unde e lege, nu e tocmeală. Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri. Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua”, a explicat Mugur Isărescu. 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Angel Di Maria îl depășește pe Messi și se apropie de un record istoric în Champions League!

Angel Di Maria, veteranul Benficăi, a devenit al doilea cel mai bun pasator din istoria Ligii Campionilor, devansându-l pe Lionel Messi în ierarhia all-time,...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...

Toni Greblă(AEP): Este absolut imposibil să renumărăm voturile până vineri

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP va respecta fără ezitare orice decizie a Curții Constituționale, subliniind că instituția va acționa...
Ultima oră
Pe aceeași temă