„Acum, pe scena sunt scuturata de tracul tineretii”

Chiar daca nu si-a pierdut sau poate n-a vrut, sa-si piarda accentul limbii natale, doamna Marina Voica, prin intreaga sa cariera artistica, a demonstrat ca muzica uneste toate natiile si dezleaga emotiile sufletului. Danseaza, canta si povesteste cu aceeasi usurinta, uimindu-si spectatorii. Pe 3 septembrie isi serbeaza ziua de nastere inconjurata de linistea casei sale de la Breaza.

– Sunteti o femeie fara varsta, am putea spune, uitandu-ne la dumneavoastra…
– Sa stiti ca implinesc 70 de ani, dar nu-mi fac nici un fel de complexe. Imi faceam, intr-adevar, complexe cand am implinit 30 de ani. Daca n-as sti ca, totusi, ma apropii de sfarsitul vietii, varsta asta m-ar amuza.
– Cand ati stiut ca veti face cariera in muzica?
– Totul a fost pe nesimtite. Spontan. Eu am cantat din copilarie. Ma uitam in oglinda si imitam vedetele timpului.
– Unde ati copilarit?
– In orasul Ivanovo, la nord-est de Moscova. Fara sa vreau m-am nascut cu muzica. Toata familia canta. Fratele meu, medic cardiolog acum, a facut si studii de muzica. El mi-a dat lectii de muzica usoara, chiar daca am crescut cu muzica clasica. Eu doream cantecele usoare. Tanjeam dupa astfel de melodii.
-V-a adus aceasta meserie bucuriile la care v-ati asteptat?
– Nu m-am gandit niciodata ca voi deveni artista profesionista. Dar, cand a venit timpul, pe neasteptate, am urcat pe scena ca un adevarat artist. Stiam sa ma acompaniez la pian, stiam sa dansez. Muzicienii nu au avut niciodata probleme cu mine.
– De unde stiati sa dansati?
– N-am luat niciodata lectii de dans. Eu simt ritmul in mine. Cand am fost in Cuba i-am uimit pe cubanezi cand au vazut cum dansez dansurile lor. Tangoul este unul din dansurile mele preferate. Fiind la New York, m-am dus sa asist la o scoala de tango unde persoanele interesate, chiar persoane de varsta mea, primeau lectii. Am vazut cum se invata, dar, fiind foarte scump, n-am putut urma nici un curs. Mult mai aproape de suflet imi sunt muzica spaniola si cea sud-americana.
– Ati locuit in Bucuresti. Ce motiv v-a determinat sa plecati de aici si sa va asezati la Breaza?
– Un motiv banal pot spune. Prietenii mei stiu asta. Ei au inteles plecarea mea. Ei, bine, nu suport deloc caldura. Daca as fi ramas in Capitala, fiti sigura ca nu mai vorbeati astazi cu mine.
– V-a schimbat viata aceasta hotarare?
– Nu. Eu am fost si sunt o singuratica. Asa cum stateam la Bucuresti pe canapea si ma uitam la televizor, exact pe aceeasi canapea si in acelasi loc stau si aici, la Breaza.
– Traiti singura?
– Da. Dar nu mi-e greu in singuratate. Deocamdata. Toata viata am dorit sa raman cu mine, sa am liniste. Nu-mi plac gastile si nu mi-au placut. Sotul meu, cand traia, chiar imi spunea: „Tu stai asa de frumos acolo si ai ochii sticlosi. Nu zici nimic.”
– Cum va petreceti timpul departe de zgomotul strazilor, vacarmul magazinelor si lumea spectacolelor?
– Citesc si ascult informatiile la televizor. Viata este atat de tumultuoasa… Suntem marcati de informatiile ce cad pe capul nostru, incat nu ma pot concentra pe o carte. Superinformatiile primite (terorism, uragane, accidente, inundatii) ne bulverseaza viata.
– Mai cantati, stimata doamna?
– Destul de putin, dar acum cand apar pe scena sunt scuturata de emotii si tracul tineretii. Sunt mult mai buna pe scena la aceasta varsta. Acumuland si experienta vietii am un avantaj. Mi-am redescoperit o noua latura, aceea de foarte buna povestitoare. Pe cand eram studenta, iar mai apoi sotie, cei care ma ascultau mereu imi spuneau ce frumos povestesc. Pot afirma ca succesul meu se datoreaza in proportie de 40% si acestui har. Stiu sa povestesc.
– Cum v-ati pregatit sa treceti pragul celor 70 de ani?
– Am cateva variante, dar inca nu m-am hotarat. Sunt asteptata la mare, acolo unde pe 24 august, cei de la Terasa Radiovacanta m-au sarbatorit timp de patru ore, impreuna cu Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Maria Dragomiroiu, Horia Moculescu si Mihai Constantinescu. A fost o mare bucurie pentru mine.
– Inainte de-a va spune „La multi ani!”, doamna Marina Voica, permiteti-mi sa va intreb: Ce cadou anume v-ati dori sa primiti de ziua dumneavoastra?
– N-am fost o materialista. Niciodata cadourile nu s-au nimerit a fi cele dorite. Cel mai mare cadou ar fi sanatatea si linistea sufleteasca.