O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţă, o despăgubire de peste 2,5 milioane de lei (514.000 de euro), cea mai mare valoare înregistrată în ultimii cinci ani, se arată într-un comunicat de presă al UNSAR.
Această despăgubire este de două ori mai mare decât cea achitată în anul 2022, respectiv de patru ori peste cuantumul consemnat în 2021.
Conform analizei efectuate la nivelul asociaţiei, suma a fost achitată pentru acoperirea prejudiciilor generate de producerea unui incendiu.
„Incendiul este riscul care îi îngrijorează cel mai mult pe români, iar nivelul despăgubirilor creşte într-un mod alarmant de la un an la altul. Astfel, este important să nu mai amânăm decizia de a ne asigura complet locuinţa, pentru binele nostru şi al familiilor noastre”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, în comunicatul citat.
Potrivit documentului, în România, riscul de incendiu este acoperit de asigurările facultative emise pentru locuinţele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD.
Astfel, poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, şi pot acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.
„Deşi doar 17% dintre locuinţe sunt protejate şi printr-o poliţă facultativă, companiile de asigurări despăgubesc zilnic peste 73 de dosare de daună doar în baza acestor tipuri de asigurări. Depinde de noi dacă alegem să trecem singuri prin momente mai puţin fericite sau având alături sprijinul specialiştilor în gestionarea riscurilor”, a afirmat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!