Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluat de agerpres.ro.
De câteva luni, Kosovo se apropie de aderarea la Consiliul Europei, în pofida protestelor vehemente ale Serbiei. Un vot final cu privire la aderare este prevăzut la sfârşitul lunii mai.
Campania dusă de Priştina pentru a se alătura instituţiei de la Strasbourg pare totuşi să se lovească de un obstacol, Albin Kurti afirmând că guvernul său este supus unor presiuni pentru a crea o asociaţie a zece municipalităţi unde sârbii sunt majoritari.
‘Guvernul nu acceptă asociaţia drept condiţie pentru admiterea în Consiliul Europei’, a spus el într-un discurs în faţa guvernului.
Kurti a refuzat totuşi să numească statele care, din cei 46 de membri ai Consiliului, au cerut formarea acestei structuri spre a deschide calea aderării Kosovo.
Refuzul persistent al lui Kurti de a crea asociaţia contravine unui acord semnat în 2013 de un guvern anterior.
Conform acordului respectiv, asociaţia ar include 10 municipalităţi în care sârbii sunt majoritari, şi ar beneficia de autonomie în domeniile sănătăţii, educaţiei, culturii şi în alte sectoare.
Declaraţiile lui Kurti intervin în timp ce atenţia internaţională este fixată pe preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, care l-a primit miercuri pe liderul chinez Xi Jinping, sosit în vizită de stat la Belgrad.
Xi Jinping şi Aleksandar Vucic au promis miercuri că se vor sprijini reciproc în problemele politice internaţionale, în special în cadrul ONU, precum şi că vor aprofunda legăturile dintre ţările lor.
China şi Rusia au jucat un rol crucial, împiedicând recunoaşterea provinciei secesioniste, care şi-a declarat independenţa în 2008, de către ONU.
Kosovo cere aderarea la UE, deși cinci state nu o recunosc
Kosovo a solicitat aderarea la Uniunea Europeană-UE deși independența sa nu este recunoscută de cinci state membre, inclusiv România, anunță Aleph News.
În cadrul întâlnirii cu membrii Consiliului de Stabilizare și Asociere, desfășurată astăzi la Bruxelles, premierul kosovar Albin Kurti a informat despre intenția guvernului de la Priștina de a solicita formal aderarea la UE.
Reprezentanții UE și delegația kosovară au discutat despre evoluțiile recente referitoare la îndeplinirea criteriilor politice, precum și situația în ceea ce privește criteriile economice, cooperarea financiară și punerea în aplicare a Acordului de stabilizare și asociere.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!