2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriNici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi „taxe noi”.

„Cota unică este foarte atractivă pentru investitori din punct de vedere al fiscalității. De aceea, ne-am angajat ca nici anul acesta să nu avem taxe noi. Nu putem să schimbăm sistemul de taxare după cum vrem noi”, a anunțat Nicolae Ciucă într-o postare pe facebook.

Președintele Senatului a publicat acest mesaj la data de 20 aprilie 2024.

Una dintre principalele critici ale investitorilor străini la adresa oficialităților din România este impredictibilitatea cadrului legislativ. „Competitivitatea României este, de asemenea, afectată de schimbările legislative imprevizibile, împreună cu birocrația excesivă și ineficiențele persistente în administrația publică care are nevoie de digitalizare într-un ritm susținut”, declara, în ianuarie 2024, potrivit unui comunicat de presă, președintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), Daniel Anghel.

Practic, prin mesajul său, transmis la data de 20 aprilie 2024, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, garantează această stabilitate, din punctul de vedere al taxelor care se percep investitorilor. Trebuie totuși amintit că, după alegerile legislative din anul 2024, este posibil ca viitorul Parlament să aibă alte opțiuni decât actualul Parlament.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă