Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, se află în China unde se întâlnește cu ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi.
Vizita oficialului rus în China se desfășoară în perioada 8 – 9 aprilie 2024. Cu puțin timp înaintea acestei vizite, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, preciza că miniștrii de Externe ai Rusiei și Chinei vor discuta situația din Ucraina și situația din zona Asia – Pacific.
Cea mai recentă vizită a ministrului Lavrov în China fusese cea din octombrie 2023.
După ce, în februarie 2022, Rusia a pornit războiul în Ucraina, cel mai important aliat al Rusiei a devenit China. Presa internațională afirmă că China oferă Rusiei inclusiv sprijin în ceea ce privește industria de apărare. Atât Rusia cât și China sunt în relații tensionate cu SUA. În ceea ce privește China, principala dispută cu SUA este legată de insula Taiwan – pe care guvernul de la Beijing o consideră o parte a teritoriului ei.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!