Piața neagră a concediilor medicale false continuă să prospere în România, în ciuda afirmațiilor guvernanților, care promit reducerea sau chiar eliminarea fenomenului.
Cotidianul național “România liberă” a publicat un caz sugestiv de “manevre” cu concedii medicale.
Cu certitudine nu este un caz izolat, iar, evident, marele perdant în aceste “afaceri” este statul român.
Aroganța reprezentanților CNAS
Jurnaliștii cotidianului național “România liberă” au încercat să afle date legate de fenomenul pieței negre a concediilor medicale chiar de la instituția care este obligată să le plătească, anume Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
După o lungă perioadă de așteptare, ne-am lovit de aroganța angajaților CNAS, girată de noul director al instituției.
În răspunsul lor, angajații Casei au abordat cu totul alte subiecte, dar nu cel al concediilor medicale fictive.
Vă prezentăm integral răspunsul lipsit de substanță al CNAS:
Potrivit informațiilor pe care am reușit să le obținem de la surse din cadrul CNAS, Casa are deja finalizat un raport privind concediile medicale ce au trebuit plătite anul trecut.
Înainte de a fi dat publicității, raportul va fi prezentat Ministerului Sănătății și premierului Marcel Ciolacu.
Din câte am reușit să aflăm, în 2023, s-a constatat o creștere a numărului concediilor medicale, în comparație cu anul precedent.
Fenomenul pare să fie în expansiune.
CNAS nu are însă atribuții pe parte de control a concediilor medicale.
Direcțiile de sănătate publică ar trebui să investigheze concediile, însă nu au mai realizat acest lucru de mulți ani.
În prezent, combaterea concediilor medicale fictive rămâne doar la nivel declarativ.
Tot cea au reușit guvernanții este să sperie puțin medicii din spitale, mulți dintre doctori fiind reticenți acum în a le da concedii medicale chiar și persoanelor care au suferit intervenții de urgență.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!