3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSuedia avertizează privind spionajul rus, în special în Arctica

Suedia avertizează privind spionajul rus, în special în Arctica

Serviciile de informaţii suedeze (SÄPO) au avertizat miercuri cu privire la ameninţarea teritorială reprezentată de spionajul rus, în special în Arctica, pe măsură ce probabila intrare a Suediei în NATO se apropie, transmite AFP, conform agerpres.ro.

Suedia a pus capăt la două secole de nealiniere solicitând aderarea la NATO în urma invadării Ucrainei de către Rusia. Această aderare ar trebui să se concretizeze luni, în cadrul votului în Parlamentul ungar, ultimul obstacol.

Rusia, ca şi China,”desfăşoară activităţi ce ameninţă securitatea în nordul îndepărtat al Suediei”, scrie SÄPO în raportul său anual de evaluare a ameninţărilor.

Aderarea Finlandei şi cea aşteptată din partea Suediei extinde graniţa Alianţei Atlantice în regiunile arctice.

„Interesul Rusiei pentru nordul Suediei se referă în principal la capacităţile militare suedeze”, se arată în raport.

Şefa serviciilor de informaţii, Charlotte von Essen, a apreciat că situaţia de securitate s-a deteriorat de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. „Războiul total al Rusiei împotriva Ucrainei continuă, situaţia din Orientul Mijlociu este gravă după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, iar în Suedia am urcat anul trecut nivelul de ameninţare teroristă”, a spus ea reporterilor.

SÄPO consideră că activităţile care ameninţă securitatea ţării sunt „desfăşurate pe un front larg, iar puterile străine acţionează într-o manieră ofensivă”.

Agenţia menţionează în special obţinerea ilegală de tehnologii ce ar putea fi de interes pentru serviciul militar de informaţii al Rusiei.

Serghei Skvortsov, un ruso-suedez în vârstă de 60 de ani, a apărut în instanţă într-un proces pentru transfer ilegal de tehnologii occidentale în Rusia. Instanţa a recunoscut că a exportat acest material, dar l-a achitat, hotărând că spionajul nu a fost dovedit.

În ianuarie 2023, un fost agent de informaţii suedez, Peyman Kia, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Rusiei.

Luni, serviciul militar suedez de informaţii (Must) a indicat, la rândul său, Rusia ca principală ameninţare.”Atât timp cât războiul din Ucraina va continua, Rusia îşi va concentra resursele acolo, dar ar fi o greşeală să credem că o reducere temporară a capacităţilor ruse în regiunea noastră ne oferă un răgaz”, a declarat directorul Must, Thomas Nilsson, într-un comunicat de presă.

SÄPO a avertizat, de asemenea, împotriva activităţilor de spionaj ale Chinei şi Iranului. China obţine „inovaţii suedeze, know-how tehnologic şi cunoştinţe de ultimă oră din industrie şi universităţi”, se arată în raport.

Rusia va riposta dacă Suedia şi Finlanda vor adera la NATO

Ministrul Apărării din Rusia, Sergei Shoigu, a declarat marţi că Moscova va riposta dacă Suedia şi Finlanda vor adera la NATO şi că o asemenea extindere a alianţei va submina securitatea globală, conform agenţiei de stat Interfax, scrie Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...
Ultima oră
Pe aceeași temă