16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternaționalArmata israeliană confirmă uciderea unui comandant al Hezbollah

Armata israeliană confirmă uciderea unui comandant al Hezbollah

Armata israeliană a confirmat joi că a ucis, într-un atac întreprins cu o zi înainte în Liban, un comandant al mişcării islamiste libaneze Hezbollah şi pe alţi doi asociaţi ai acestuia, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Ieri seara, un comandant al forţelor Radwan ale Hezbollah, Ali Mohammed al-Debs, adjunctul său Ibrahim Issa şi un alt terorist au fost ucişi”, a declarat într-un comunicat armata israeliană, care susţine că i-a “eliminat”.

O sursă din domeniul securităţii a anunţat înainte că trei membri ai mişcării Hezbollah au fost ucişi miercuri într-un atac, informaţie ce nu a fost confirmată până acum de mişcarea libaneză sau de armata israeliană.

Violenţele între armata israeliană şi Hezbollah au provocat deplasarea a zeci de mii de persoane de ambele părţi ale frontierei.

Într-un discurs rostit marţi, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a afirmat că, ‘atunci când agresiunea din Gaza se va opri şi va exista o încetare a focului, se vor opri şi tirurile în sudul’ Libanului.

În ceva mai mult de patru luni, cel puţin 243 de persoane, printre care 175 de luptători ai Hezbollah şi 30 de civili, au fost ucise în sudul Libanului, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP. De partea israeliană, au fost ucise 15 persoane – nouă soldaţi şi şase civili -, conform armatei.

Pagube și multe resturi după o lovitură israeliană în sudul Libanului

Oamenii s-au adunat joi dimineață (15 februarie) în orașul Nabatieh din sudul Libanului, în apropierea ambulanțelor, verificând daunele și resturile dintr-o clădire lovită de ceea ce surse de securitate au spus că a fost o lovitură israeliană, potrivit Reuters.

Lovitura asupra clădirii, de miercuri seara (14 februarie), a ucis cel puțin trei femei, mai mulți copii și un bărbat, potrivit directorului spitalului din oraș, Hassan Wazni, și a altor trei surse de securitate. De asemenea, șapte persoane au fost rănite, a declarat Wazni pentru Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Simion sare peste oi și trece la muls direct ciobanul

Ilustrație: Marian Avramescu Parlamentarul mioritic, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a trecut puțin peste tradițiile românești, de dragul strângerii de sponsorizări...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

După căpșuni franțuzești, orez sârbesc și gulaș unguresc, avionul lui Xi a avut propulsie bio

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Republicii Populare Chineze și al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a avut noroc că avioanele de linie supersonice nu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă