FCSB a învins-o la scor de neprezentare, cu 3-0, pe Universitatea Craiova, în Bănie, în derby-ul etapei cu numărul 23 a Ligii 1.
FCSB a deschis scorul în prelungirile prime reprize prin Darius Olaru, care a transformat un penalty acordat după consultarea VAR, pentru un henţ comis în careu de Gjoko Zajkov.
Roș-albaștrii și-au dublat avantajul în minutul 50 prin Florinel Coman. Acesta a finalizat un contraatac pornit după o minge pierdută de georgianul Anzor Mekvabişvili, care a debutat la Universitatea.
Echipa vizitatoare a marcat al treilea gol prin David Miculescu, în minutul 84, după o gafă comisă de Nicuşor Bancu.
După acest succes, roș-albaștrii se mențin la 11 puncte de ocupanta locului secund, Rapid.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!