4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăComasarea alegerilor, varianta aleasă de Coaliție. Ce costuri implică cele patru rânduri...

Comasarea alegerilor, varianta aleasă de Coaliție. Ce costuri implică cele patru rânduri de alegeri

Coaliția a decis ca cele patru rânduri de alegeri de anul acesta să fie comasate. În această situație și cheltuielile s-ar reduce la jumătate conform calculelor făcute, iar votanții nu trebuie să mai umble de mai multe ori pe drumuri. Potrivit sumelor estimate de ministerul Finanțelor ar fi vorba despre un total de 3,8 miliarde de lei, iar cheltuielile ar putea fi reduce la aproximativ 2 miliarde de lei.

Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente (AEP), sunt 18,9 milioane de români cu drept de vot.

,,Având în vedere că anul 2024 este un an special, având toate rândurile de alegeri și omul, până la urmă te gândești la om, omul este cel care votează și nefiind obișnuit cu 4 rânduri de alegeri, pentru o mai bună organizare și mai bună eficiență a organizării votului poate n-ar fi lipsit de inters această discuție în spațiul public. Dar e o decizie a Coaliției și dacă ne gândim, fiind la Ministerul Finanțelor cât de eficient ar fi un astfel de lucru și omul cred că ar fi obosit să aibă 4 rânduri de campanii electorale, de 4 ori convins să voteze pe X sau pe Y, deci intervine și psihologic discutând fenomenul acesta de plictiseală”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Doar că în acest caz nu vorbim doar despre cheltuielile privind organizarea alegerilor, ci și despre campaniile electorale ale partidelor politice. În momentul de față, marile partide primesc bani de la stat, iar potrivit Autorității Electorale Permanente, în luna decembrie au fost plătite 18,5 milioane de lei, dintre care PSD a luat 7,28 milioane de lei, PNL – 6,17 milioane, USR – 3,32, AUR – 1,47 de milioane de lei, iar Pro România – 275.327 lei. Pe lângă banii primiți, partidele primesc și sponsorizări. Potrivit Expert Forum, PSD în anul 2023 a avut subvenții de peste 81 de milioane de lei, în timp ce PNL a primit subvenții anul trecut în valoare de 68,7 milioane de lei, USR a fost subvenționat cu 37 de milioane de lei, AUR cu 16,4 milioane de lei, partidul Pro România cu 3 milioane, iar PMP cu 2,5 milioane de lei.

Este de așteptat ca la rectificarea bugetară din vara acestui an, primarii, în special din ramura PSD, să primească ceva cadouri pentru organizarea alegerilor, bani care vor fi dați pentru diferite cheltuieli.

Nu știm încă cine sunt candidații

Potrivit unei analize făcute de istoricul și prof. dr. Florin Abraham, vorbim în continuare despre mai multe scenarii, iar lucrurile s-ar putea limpezi abia după alegerile europarlamentare.

,,În condițiile situației de incertitudine, anticipăm că dispozitivul politic pentru alegerile parlamentare și cele prezidențiale va fi stabilit abia după scrutinul pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024. PNL va trebui să ia decizia dacă va continua să aibă o atitudine de partid de opoziție din interiorul guvernării sau din afara acesteia. Dacă liberalii vor obține mai puțin de 20 de procente din voturi, care constituie un reper psihologic, ar putea fi întrunite condițiile unei schimbări de lider, așa cum s-a întâmplat și în 2014, iar noul președinte al partidului ar deveni candidat în alegerile prezidențiale. Într-un atare scenariu, cu o probabilitate ridicată de a deveni realitate dacă ținem seama de nervozitatea activului politic al PNL, PSD ar rămâne unicul partid guvernamental, într-un cabinet minoritar. Potrivit Constituției României (art. 89 al. 3), nu s-ar putea declanșa alegeri anticipate în ultimele șase luni ale mandatului președintelui republicii. Dacă PNL va obține un scor considerat nesatisfăcător în alegerile pentru Parlamentul European, mai mic de 20 de procente, există și scenariul de a rămâne în coaliția cu social-democrații, cu o probabilitate mai mică de a deveni realitate însă. Deși există numeroase rațiuni de stat pentru a fi menținută coaliția PSD-PNL, rămânerea liberalilor într-un „mariaj de conveniență” ar putea fi percepută de strategii PNL ca ineficientă electoral, deoarece nu oferă resursele discursive pentru a regenera încrederea electoratului.”, punctează Florin Abraham, istoric și profesor al SNSPA.

În concluzie, alegerile de anul acesta vor fi comasate, însă PSD și PNL nu vor avea candidați comuni, cel puțin nu au luat nicio decizie clară, însă este așteptat ca după 10 iunie să avem răsturnări de situație și să vedem candidați comuni sau candidați noi la prezidențiale.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

Prognoza economică a României pentru 2024 revizuită semnificativ în scădere la 1%

România va înregistra o creștere economică de doar 1% în 2024, în scădere considerabilă față de estimările anterioare de 2,8%, pe fondul unui declin...

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă