5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSportFotbalConvins să meargă la Londra cu un salariu imens. Drăgușin, cu un...

Convins să meargă la Londra cu un salariu imens. Drăgușin, cu un pas și jumătate la Tottenham

Tottenham este foarte aproape de a parafa transferul fundașului central român Radu Drăgușin, care ar urma să încaseze un salariu stagional de 4,5 milioane de euro.

Telenovela transferului internaționalului român Radu Drăgușin s-ar putea încheia în curând, Genoa fiind în negocieri avansate cu formația britanică Tottenham Hotspur.

Dacă inițial englezii oferiseră 23 de milioane de euro, o sumă nesatisfăcătoare față de pretențiile „Grifonilor”, acum negocierile au intrat într-o nouă etapă. Tottenham a crescut oferta la 30 de milioane de euro, sumă cu care Genoa ar fi de acord, iar singurul aspect la care cele două cluburi mai trebuie să se înțeleagă rămâne modul în care se va face plata: eșalonat sau într-o tranșă unică.

Printre formațiile care încearcă să îl deturneze pe fotbalistul român din drumul spre Anglia se numără FC Barcelona sau Napoli. Cu toate că cele două echipe oferă suma cerută de Genoa, șansele să îl transfere pe Drăgușin sunt infime. Pe lângă dorința jucătorului de a evolua în Premier League, gruparea antrenată de Ange Postecoglou îi pune pe tavă un salariu colosal. 4,5 milioane de euro pe an este salariul pentru care Radu Drăgușin și-ar fi dat deja acordul să meargă la Londra.

Cotat la 20 de milioane de euro de Transfermarkt, Radu Drăgușin este cel mai utilizat fotbalist de la Genoa în acest sezon. În cele 18 meciuri jucate în Serie A, fundașul român a marcat de două ori și a oferit o pasă decisivă. Mai mult, Drăgușin stă cel mai bine la capitolul deposedări în prima ligă italiană. Potrivit „WhoScored.com”, acesta are o rată de succes a tackling-urilor de 93,8%. De asemenea, Drăgușin a câștigat mai multe dueluri aeriene decât orice alt fundaș din Serie A.

Dacă transferul se va parafa, Radu Drăguşin ar deveni al patrulea jucător român care ar evolua pentru Tottenham, după Ilie Dumitrescu, Gică Popescu şi Vlad Chiricheş.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă